Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a semnat luni contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea publică de apă și apă uzată menajeră în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud”, care vizează încă pa..
Omul de afaceri încearcă să scape în instanță de amenda importantă de la Garda de Mediu, aplicată în urma unui control, control care l-a lăsat și fără autorizația de a exploata marmură din Parcul Național Munții Rodnei. Amenda are o valoare de 60.0..
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că PUBELA VERDE pentru deșeurile reciclabile din sticlă se colectează miercuri 16 aprilie 2025 în Municipiul Bistrița și în localitățile componente, fiind a doua săptămână întreagă din lună. „Colecteaz..
Transmixt a cerut prelungirea contractului de transport public cu încă 3 ani, să-și scoată banii pe autobuzele cumpărate. Totodată a cerut și creșterea prețului la bilete, de la 1,8 lei la 3 lei, tot din rațiuni de eficientizare economică. Se vor desfii..
În ultimii ani, Europa se confruntă cu o amenințare tot mai evidentă: sabotajul deliberat al infrastructurii submarine esențiale, precum cablurile de internet și conductele de energie. Aceste atacuri, suspectate a fi orchestrate de Rusia, vizează destabiliza..
După un amplu proces de restaurare și modernizare, una dintre cele mai emblematice instituții de învățământ din județul Bistrița-Năsăud, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, și-a redeschis porțile. Clădirea, construită în 1908, a fost readusă ..
Seara trecută, scena X Factor a fost electrizată de prestația formației clujene DIMMAS, care a reușit să ridice sala în picioare cu interpretarea lor de excepție. Cu toate acestea, decizia finală a juraților a fost să nu le acorde un loc în etapa următ..
Studenții de la Drept, în spații moderne: Fostul hotel Opera Plaza devine sediu universitar de cinci steleFacultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca beneficiază, începând din acest an, de un sediu nou, modern și spațios, înce..
O mașină parcată ilegal pe trecerea de pietoni de pe strada Arieșului din Cluj-Napoca a stârnit îngrijorarea locuitorilor din zonă. Mașina este parcată chiar lângă o școală, iar vehiculul, lăsat acolo de două zile, obstrucționează vizibilitatea și..
Sărbătorile pascale din acest an aduc din nou mii de români acasă, iar Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj se află în topul preferințelor pentru cei care revin din diaspora. Alături de București și Iași, Clujul este una dintre principalele..
Un șofer „rebel” a decis să-și lase mașina marca Dacia Sandero chiar pe o trecere de pietoni din Cluj-Napoca, la intersecția străzilor. Mașina se află în acel loc de mai bine de două zile, blocând complet vizibilitatea și punând astfel în pericol..
Târg de Paște cu vânzare la VIVO! Cluj-Napoca, în beneficiul persoanelor cu dizabilitățiPe 15 aprilie, între orele 12.00 – 18.00, centrul comercial VIVO! Cluj-Napoca va găzdui un Târg de lucrări hand-made, organizat de Direcția Generală de Asistență..
Românii sunt mereu creativi și dedicați pentru a avea pe mesele de Paște cele mai frumoase și colorate ouă. În timp ce unii încă păstrează tradiția vopsitului acestora în coji de ceapă, alți..
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, anunță deschiderea unei impresionante instalații de artă contemporană la Casa Memorială „Iuliu M..
Sâmbătă, 12 aprilie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în cadrul acțiunii naționale FITOS..
Elevi ai Colegiului Național „Silvania” și ai Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău vor avea parte de o oră specială de literatură alternativă. Aceasta va avea loc miercuri, 16 aprilie, ș..
Cine doreşte, cine pofteşte?
Articolul Fotografia zilei apare prima dată în Magazin Sălăjean...
Aflat în patrulare, un echipaj de jandarmerie a observat un fum negru și dens care se degaja de pe un teren aflat în imediata apropiere a unei clădiri. La fața locului a fost depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani..
Siguranţa cetăţenilor este prioritară, motiv pentru care poliţiştii maramureşeni au continuat şi în weekendul care tocmai s-a încheiat acţiunile de conştientizare şi responsabilizare, pe anumite sectoare de drum, pentru a reduce numărul accidentelor r..
SC VITAL SA: Întreruperea furnizării apei potabile în următoarele zone este consecința unor lucrări de modernizare și reabilitare la rețeaua de distribuție a apei potabile. Chiar dacă aceste lucrări crează disconfort locuitorilor din zonă, ele sunt nec..
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la un maramuresean depistat la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare din Marea Britanie, de care era tractată o remorcă neînmatriculată. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului ..
Astăzi, 14 aprilie, în jurul orei 9:00, un bărbat a sesizat poliția cu privire la decesul unei femei. De urgență, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău, care au demarat activități specifice de cercetare. A fost ide..
Municipiul Baia Mare anunță instituirea unor restricții de circulație temporare în vederea executării lucrărilor de igienizare a mai multor parcări, conform următorului program: • marți, 15 aprilie 2025, de la orele 8.00, strada George Coșbuc; • mier..
În această dimineață, în jurul orei 05:30 un bărbat din Sighetu Marmației, vizibil agitat, a solicitat ajutorul jandarmilor prin apel la numărul unic de urgență 112 . Acesta a spus dispecerului că s-a rătăcit într-o zona împădurită din apropierea o..
Campanie de conștientizare antidrog inedită la Carei: foști dependenți își împărtășesc experiențele cu elevii și părinții. Un eveniment de impact va avea loc în municipiul Carei pe data de 7 mai 2025, în cadrul unei campanii de conștientizare antid..
În perioada 7 – 13 aprilie 2025, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a avut loc acțiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea acci..
Duminică, 13 aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ a fost solicitat să intervină în localitatea Vânătorești pentru salvarea unui câine căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. Pompierii de la Detașamentul Satu Ma..
Un șofer a dat cu duba peste un biciclist, în localitatea Dorolț din județul Satu Mare. Accidentul s-a produs weekendul trecut, în dimineața zilei de sâmbătă, iar victima a fost dusă de urgență la spital. Ce spune poliția: La data de 12 aprilie, în ..
Tragedie în Satu Mare. O persoană a căzut pe stradă și a murit. Totul s-a petrecut luni după-masa, 14 aprilie. Tragedia s-a produs în intersecția Crinul din municipiul Satu Mare, în fața unui magazin. Potrivit primelor informații, omul a căzut din picio..
O mașină a luat foc într-o benzinărie din municipiul Satu Mare, lângă pompa cu gaz, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Totul s-a petrecut luni după-amiaza, 14 aprilie, pe strada Botizului. Ce spun pompierii: Incendiul a fost lichidat î..