Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”

„Decizie mirifică a guvernului: bursele sociale ale elevilor se taie în vacanță, pe principiul că… și indemnizațiile parlamentarilor se taie în vacanța parlamentară?!”, a scris Alin Tișe.Liderul CJ Cluj consideră însă că această comparație este una greșită, argumentând că situația unui copil provenit dintr-o familie cu venituri reduse nu poate fi pusă pe același plan cu activitatea parlamentarilor.„Elevul nu intră în vacanță și din sărăcie”, a transmis Tișe.Acesta susține că sprijinul financiar este cu atât mai important pentru copiii vulnerabili în perioadele în care nu mai beneficiază de alte forme de ajutor oferite în timpul anului școlar.
„Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el exact când nu mai are masa caldă, transportul sau alte forme de sprijin din timpul școlii”, a mai afirmat acesta. Alin Tișe a criticat în termeni duri modul în care este justificată măsura, folosind o comparație între vacanța parlamentarilor și cea a elevilor.„Când parlamentarul intră în vacanță, înțelegem că muncește mai puțin. Când copilul intră în vacanță, înțelegem că… nu mai trebuie să mănânce”, a scris președintele Consiliului Județean Cluj.În final, Tișe a catalogat măsura drept o formă de „matematică făcută cu foamea altora”.„Asta nu e realitatea, cred că este o matematică făcută cu foamea altora”, a transmis acesta.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...