Mesagerul.ro

Mesaj direct dinspre Rusia. Putin promite un răspuns "militar și tehnic" în caz de amenințări occidentale

 Mesaj direct dinspre Rusia. Putin promite un răspuns militar ș

Președintele rus Vladimir Putin a promis marți un răspuns „militar și tehnic” dacă rivalii săi occidentali nu își pun capăt politicilor considerate amenințătoare, pe fondul tensiunilor crescânde în jurul Ucrainei, relatează AFP. „În cazul menținerii liniei foarte clar agresive a colegilor noștri occidentali, vom lua măsuri militare și tehnice adecvate de represalii”, a declarat el în fața armatei și a Ministerului Apărării. „Avem tot dreptul să facem asta”, a spus el. Pentru Kremlin, Statele Unite și NATO își întăresc prezența la granițele ruse prin înarmarea Ucrainei, sprijinirea politică, efectuarea de manevre și desfășurarea de forțe în Marea Neagră. Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a adăugat, acuzând Washingtonul că pregătește „provocări” în Ucraina, că organizează inclusiv trimiterea unei „componente chimice nedeterminate” pe frontul conflictului dintre forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși. Potrivit acestuia, 120 de membri ai unor grupuri de mercenari se află în regiune pentru a antrena „forțele speciale ucrainene și grupuri radicale în acțiuni de luptă”. Occidentul acuză, la rândul său, că Moscova are înclinaţii agresive, armata rusă având adunați zeci de mii de militari la graniţa cu Ucraina, ţară din care Rusia a anexat deja o parte din teritoriu. Țările nordice, o regiune învecinată cu Rusia, și-au exprimat la rândul lor într-un document comun „marea îngrijorare” față de activitatea militară rusă la porțile Ucrainei. Posibile discuții în ianuarie Așa cum a făcut-o în timpul unei convorbiri cu omologul său american Joe Biden, liderul rus a cerut ca Washington să dea garanții Rusiei prin semnarea unor tratate care interzic extinderea viitoare a NATO. Putin a dat asigurări că nu vrea un ”conflict armat” și că preferă ”soluția politico-diplomatică”. Rusia a prezentat săptămâna trecută două tratate, unul pentru Statele Unite și unul pentru NATO, care rezumă cererile sale pentru detensionarea situației. Aceste texte interzic extinderea NATO, referindu-se în special la Ucraina, ș..

copyright © 2022 mesagerul.ro