Mesagerul.ro

OFICIAL Mircea Rednic nu mai este antrenorul echipei Dinamo - Cine îi ia locul pe banca tehnică

 OFICIAL Mircea Rednic nu mai este antrenorul echipei Dinamo - Ci

Mircea Rednic nu mai este antrenorul echipei Dinamo București, a anunţat, marți, gruparea din Ștefan cel Mare, care a precizat și cine îi va lua locul pe banca tehnică. Noul antrenor al echipei va fi Flavius Stoican. "Subsemnatul, Mureşan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan Cel Mare, nr. 7-9, Sector 2, Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J40/1429/2001, Cod Unic de Înregistrare RO 13699971, conform Încheierii de şedinţă pronunţată la data de 22 Noiembrie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, sub supravegherea ”RTZ & Partners” SPRL, Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Wilhelm Filderman nr. 18, etaj 3, birou 9, sector 3, ce a fost desemnată în calitate de administrator judiciar prin..

copyright © 2022 mesagerul.ro