Mesagerul.ro

No, stați așa! Florisal a câștigat licitația, dar a contestat-o. Și concurența

No, stați așa! Florisal a câștigat licitația, dar a contesta

Cu toate că Florisal a câștigat licitația pentru salubrizarea municipiului Satu Mare pentru următorii zece ani, cu un preț de 301.109.156 lei, ceea ce înseamnă circa 60 milioane de euro, societatea a contestat licitația, potrivit informațiilor PresaSM. La fel cum au făcut și concurenții de la AVE Bihor. Practic, este pentru a doua oară când Florisal este declarată câștigătoarea licitației și tot a doua oară când contestă procedura prin care a câștigat. Cele două firme concurente au depus sesizări la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și așteaptă acum să se pronunțe forul de la București. Cert este faptul că această licitație a fost contestată și reluată de mai multe ori în ultimii ani. Reporterii PresaSM au reușit să afle punctajul exact din cadrul licitațieiEvaluarea propunerilor tehnice:AVE Bihor – 25,63 puncteFlorisal – 33,97Evaluarea propunerilor financiare:AVE Bihor – 24,48Florisal – 55,79Punctaj final:Florisal – 89,76AVE Bihor – 50,11Oferta Florisal a fost de 301.109.156 lei, în timp ce oferta AVE Bihor era de 300.620.015Operatorul și-a asumat niște obligații contractuale foarte ambițioase, având în vedere că până astăzi folosește tractoare uzate moral și fizic.Cei de la Florisal se obligă să colecteze deșeurile în cinci fracții, în pubele puse la dispoziție chiar de operator! Cantitatea estimată de deșeuri municipale care se ia în calculul este de 32.000 tone/an.De asemenea, potrivit angajamentelor asumate, operatorul, pe cheltuiala proprie, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente un număr de 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în 5 fracții. Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare și posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deșeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video și sursă proprie de energie electrică.Termenul de realizare a punctelor de colectare supraterane va fi de maxim 12 luni de la semnarea contractului de concesiune. Conform angajamentelor asumate de Florisal, toate utilajele trebuie să fie cu norma de poluare EURO 6 și vor fi dotate cu sistem GPS, pentru urmărirea îndeplinirii programului zilnicMai mult, operatorul se angajează să înființeze patrule ECO, care să verifice dacă cetățenii respectă colectarea selectivă. Patrulele vor lucra în două schimburi și vor avea două autoturisme electrice.Activitatea presupune operațiunile de: verificare a precolectării deșeurilor în 5 fracții; depistarea depozitărilor ilegale pe raza municipiului Satu Mare; identificarea persoanelor fizice și juridice care nu dețin contract valabil cu operatorul de salubrizare în municipiul Satu Mare; aplicarea sancțiunilor prevăzute în regulamentul de salubrizare al municipiului Satu Mare.Personalul patrulei ECO va fi format din angajati ai Florisal, reprezentații Primăriei Satu Mare și angajații Poliției Locale Satu Mare.

copyright © 2022 mesagerul.ro