BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Record de cereri de azil, în prima parte a anului 2022, din 7.525 de cereri, peste jumătate sunt depuse de cetățeni ucraineni

Record de cereri de azil, în prima parte a anului 2022, din 7.52

Salvați Copiii România derulează proiectul Incluziunea socială a migranților prin implicarea comunităților sociale România s-a confruntat în prima jumătate a anului 2022 cu un record de cereri de azil; astfel, s-au depus 7.525 de cereri de azil[1], dintre care 4.359 de cereri au fost depuse de cetățeni ucraineni. Dintre toate cererile de azil depuse în prima jumătate a anului 2022, 1.997 au fost depuse de minori – 1.504 copii cu vârsta între 0-13 ani și 493 de copii cu vârsta între 14-17 ani. În acest context, Organizația Salvați Copiii România a derulat proiectul Incluziunea socială a migranților prin implicarea comunităților locale, pentru a răspunde celei mai importante probleme cu care se confruntă solicitanții de azil și beneficiarii de protecție internațională, și anume excluziunea socială ridicată, în condițiile în care, la nivel general[2], peste 44% dintre români au o opinie negativă despre imigranți, deși trendul este descrescător. De la începutul crizei umanitare din Ucraina și până în prezent, peste 70.000 de ucraineni au primit protecție temporară. Pentru a răspunde acestor nevoi, specialiștii Salvați Copiii România au desfășurat o serie de activități la nivelul principalelor cinci centre pentru refugiați de pe teritoriul țării (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara), centrate pe consultarea solicitanților de azil și beneficiarilor de protecție internațională și pe facilitarea colaborării dintre instituțiile publice și ONG-uri pentru o integrare socială mai sigură și mai facilă a migranților:  „În fața acestei creșteri a numărului de solicitanți de azil, este nevoie să răspundem mai repede și mai eficient la problemele cu care se confruntă migranții – atât problemele noi, generate de războiul declanșat de Rusia în  Ucraina, cât și problemele mai vechi, deja cronicizate, cu care solicitanții de azil și refugiații se confruntă de ceva vreme”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. În cadrul proiectului,  a fost acordată asistență umanitară și juridică pentru  peste 2.070 de persoane, solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională, care au fost consiliate, cărora li s-au explicat drepturile și obligațiile și care au fost ajutate în accesarea de servicii care să le faciliteze  un trai  mai bun. De asemenea, pentru o mai bună colaborare și coordonare a acțiunilor de sprijin a solicitanților de azil și beneficiarilor de protecție internațională, au fost create 5 rețele la nivel local, formate din autorități publice și instituții private implicate în sprijinul și integrarea migranților. Salvați Copiii România a organizat pe 22 septembrie 2022 o conferință privind principalele provocări generate de această creștere a numărului de cereri de azil și bunele practici din domeniu, în cadrul căreia a fost încheiat proiectul Incluziunea socială a migranților prin implicarea comunităților locale, derulat de Salvați Copiii România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este dezvoltarea unui cadru sustenabil și favorabil derulării de acțiuni de advocacy la nivel local și național, pentru a realiza justiția socială, incluziunea și creșterea capacității refugiaților și solicitanților de azil de a-și cunoaște și cere drepturile.  NEVOI/PROBLEME ÎNTÂMPINATE DE SOLICITANȚII DE AZIL Cu toate că solicitantul de azil are obligația de a nu părăsi localitatea de reședință fără înștiințarea IGI[4]; totuși, în practică s-a constatat că de multe ori aceștia pleacă din România înainte de finalizarea procedurii de azil. De asemenea, chiar dacă rămân în țară îndeajuns de mult încât să primească protecție internațională, migranții pleacă adeseori din țara noastră, principalul motiv invocat de ei fiind veniturile mai mari din Vestul Europei, posibilitatea de a se reuni cu rudele din alte țări, oportunități mai numeroase pentru un trai decent.       Studiu de caz: Un solicitant de azil a fost diagnosticat cu o boală cronică, suferind și o intervenție chirurgicală de urgență la puțin timp de la intrarea în România. A parcurs procedura de azil și a primit protecție subsidiară, intrând în Programul de integrare al IGI (beneficiind de 3 luni de cazare gratuită în CRCPSA și de 540 lei de la AJPIS dacă participă la cursurile de limba română).  Și-a găsit un loc de muncă și i s-a încheiat și contract. Lucrează pe salariul minim pe economie ca manipulant, negăsind alt loc de muncă din cauza lipsei studiilor și a cunoștințelor de limba română. El trebuie să achite chirie pentru faptul că încă stă în centru, să își asigure hrana și să respecte regimul impus de medicul specialist. Programul de muncă nu îi permite să fie prezent la cursurile de limba română, riscând să fie exclus din programul de integrare. Singur nu ar reuși să își acopere toate cheltuielile, de aceea ajutorul de care beneficiază din partea ONG-urilor este vital.  Războiul din Ucraina, declanșat în 22 februarie 2022, a generat o uriașă criză umanitară:  aproape o treime dintre ucraineni au fost forțați să-și părăsească casele.  Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari crize de strămutare de populație din timpurile noastre. În Ucraina, peste 6,6 milioane de persoane rămân strămutate forțat. Până la data de 12 august 2022, UNHCR estimează că există peste 6,3 milioane de refugiați prezenți în Europa. Peste 3,8 milioane de refugiați din Ucraina s-au înregistrat pentru protecție temporară sau scheme naționale similare de protecție. Peste 12,6 milioane de deplasări individuale din Ucraina au fost înregistrate începând cu 24 februarie 2022, cu peste 4,5 milioane de întoarceri în țară. În interiorul Ucrainei, foarte mulți dintre cei care nu au părăsit țara nu își pot satisface nevoile de bază, inclusiv pentru hrană, apă și medicamente. Furnizarea ajutorului de salvare rămâne o provocare, cu o lipsă de acces umanitar sigur în zonele în care lupte intense sunt în desfășurare.[6] În România, de la declanșarea acestei crize (25 februarie), la nivel național, au intrat 2.367.371 de cetățeni ucraineni. Pe teritoriul României sunt, în acest moment aproximativ 87.000 de cetățeni ucraineni. Dintre cei care au ales să rămână pe teritoriul României, 4.387 au solicitat azil și 69.807 au permise de ședere temporară. Organizația Salvați Copiii evaluează constant nevoile refugiaților ucraineni și oferă asistență umanitară la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Cent..

copyright © 2022 mesagerul.ro