\
·
M Mesagerul
Actualitate

Primăria Sebeș a depus la Compania Națională de Investiții mai multe proiecte de investiții

A Scris de Administrator
Primăria Municipiului Sebeș a depus, la Compania Națională de Investiții, o solicitare privind includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” a obiectivului de investiție „Drumuri de exploatație agricolă”. Investiția cuprinde modernizarea mai multor drumuri aflate în proprietatea publică a Municipiului Sebeș, care au o lungime totală de 13,64 km.Modernizarea drumurilor va deschide perspectiva de dezvoltare pentru un areal vast din partea de nord a Sebeșului, va reprezenta o rută alternativă de transport între Sebeș și localitățile aparținătoare Lancrăm și Răhău (cu evitarea drumurilor naționale DN1 și DN 7, care sunt deosebit de aglomerate) și va asigura accesul spre Rezervația naturală Râpa Roșie, obiectiv turistic de primă importanță, căutat de numeroși turiști români și străini.Amplasamentele drumurilor vizate de documentația de modernizare sunt:Pe lângă modernizarea drumurilor, care presupune și asfaltarea acestora, se va construi un pod peste râul Sebeș, în zona localității Lancrăm. De asemenea, pentru că partea carosabilă nu mai corespunde noilor cerințe și datorită existenței unor defecte și degradări la suprastructură și infrastructuri, în urma expertizării podului existent peste râul Secaș, s-a luat decizia reabilitării acestuia și aducerii la parametrii necesari noilor cerințe.Realizarea proiectului va fi benefică și din punctul de vedere al protecției mediului înconjurător.Valoarea totală estimată a investiției, conform devizului actualizat al studiului de fezabilitate, este de 19.210.893,40 lei (inclusiv TVA).

La curent cu ultimele articole