·
M Mesagerul
Actualitate

România a ajuns la 900 km de autostradă. Singura șosea completă e de pe vremea lui Ceaușescu

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Odată cu inaugurarea parțială a lotului 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, țara noastră ajunge la puțin peste 900 km de șosea rapidă. Alte cinci tronsoane sunt pregătite în următorul an.Prin deschiderea a 14,8 km din lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, România a depășit borna de 900 km de autostradă. Mai precis, șoferii pot circula în acest moment pe 904,56 km de drum rapid.Inaugurările de autostradă au început târziu în 2020. După 9 luni de „secetă”, prima deschidere a venit în septembrie, pe cei 5,35 km ai Autostrăzii A3 Transilvania între Biharia și Borș (Suplacu de Barcău – Borș, secțiunea 3CR). Imediat după a urmat un alt tronson inaugurat pe A3, lotul întins între Iernut și Chețani, în lungime de 17,9 km.După alte două luni de pauză, în prag de alegeri parlamentare, a fost inaugurată – parțial și cu mici probleme – Centura Bacău (porțiune de 16,27 km din A7), respectiv tronsonul de 14,80 km al Autostrăzii Sebeș-Turda, între Sebeș și Pârâul Iovului. În total, 54,32 km de autostradă inaugurați în acest an, mai mulți decât în 2019 (43,28 km în total).Potrivit calendarului de deschideri de autostrăzi întocmit de site-ul de specialitate 130km.ro, în acest an mai este așteptată deschiderea a 6,3 km de pe A3, între Râșnov și Cristian, urmând ca anul viitor să fie deschisă în integralitate A10 Sebeș-Turda (cei 2,2 km rămași de pe lotul 2 și cei 24,25 km de pe lotul 1, între Pârâul Iovului și Aiud), lotul 3 al Autostrăzii Transilvania, între Chețani și Câmpia Turzii (15,69 km), respectiv „ciotul” de 4,5 km între Târgu Mureș și Ungheni.Specialiștii de la Asociația Pro Infrastructură, care veghează constant asupra bunului mers al construcției de autostrăzi și drumuri expres în România, susțin că inaugurarea tronsonului de pe A10 este un eveniment important pentru „țara noastră lipsită de infrastructură rutieră modernă”. De asemenea, ei recunosc efortul din ultima perioadă al personalului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), deseori criticat – pe bună dreptate.Sperăm ca mobilizarea de anul acesta să continue și în anii în care nu vom avea campanii electorale și scrutine. Vom milita în continuare pentru depolitizarea și profesionalizarea instituțiilor responsabile de implementarea proiectelor de infrastructură, aceasta reprezentând singura cale spre recuperarea decalajului imens pe care România încă îl înregistrează în acest domeniu”, se arată într-un mesaj al Asociației Pro Infrastructură.Momentan, România are o singură autostradă finalizată și trei centuri asemănătoare unor autostrăzi. Este vorba despre:2009 – 42 km2010 – 28 km2011 – 57 km2012 – 139 km2013 – 108 km2014 – 28,2 km2015 – 46,6 km2016 – 22,11 km2017 – 15 km2018 – 58,4 km2019 – 43,28 km2020 – 54,32 km

La curent cu ultimele articole