·
M Mesagerul
Actualitate

Administratorul unui SRL, cercetat pentru bancrută frauduloasă! Prejudiciul este de peste 4 milioane lei

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi ofiţeri de poliţie din cadrul SICE au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară (Bistrița-Năsăud – 2, Bihor – 1) și un mandat de aducere, într-un dosar penal având ca obiect infracțiuni bancrută frauduloasă, cu un prejudiciu de 4.072.455 lei.La percheziții au fost descoperite și ridicate medii de stocare, precum și înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.În fapt, s-a reținut că, un bărbat în vârstă de 46 de ani având calitatea de administrator al unei societăți comerciale, după intrarea societății în insolvență, mai întâi faptică și ulterior juridică, în perioada 07.04.2021 – 21.11.2022, în frauda creditorilor, a sustras evidențele contabile ale societății și a ascuns activul averii acesteia reprezentând stocuri de marfă de 8.375.463 lei, care ar fi putut acoperi pasivul societății debitoare, prejudiciind astfel creditorii acesteia cu suma de 4.072.455,31 lei, care reprezintă pasivul neacoperit al societății care ulterior a intrat în faliment și a fost radiată.Anterior deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva societății, în vederea facilității comiterii faptei, bărbatul în cauză a cesionat în mod fictiv și fraudulos societatea, către o altă persoană”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

La curent cu ultimele articole