·
M Mesagerul
Actualitate

ANIF și legea Marii Cadastrări pun agricultura României la risc: o problemă de securitate națională

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
România traversează una dintre cele mai grave crize agricole din ultimele decenii, cu o scădere dramatică a suprafețelor cultivate și o degradare accelerată a terenurilor fertile. În centrul acestei crize se află ineficiența și lipsa de viziune a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), instituție-cheie pentru gestionarea sistemului de irigații al țării.Efectele acestei incompetențe nu se măsoară doar în cifre seci, ci amenință însăși securitatea națională și alimentară a României. Luați aminte o lecție dureroasă din trecut – Colectivizarea și Holodomorul.Pentru a înțelege gravitatea momentului, trebuie să privim înapoi. În anii 1932-1933, colectivizarea forțată și industrializarea impusă de regimul stalinist au dus la una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX: Holodomorul. Milioane de oameni, în special țărani din Ucraina, au murit de foame. Deși aceștia, inițial au refuzat să-și cedeze pământurile și animalele statului, ele au fost luate cu forța. Ulterior, când tentativele URSS de industrializare forțată au eșuat, s-a recurs la raționalizări, cu efecte larg resimțite de către oamenii de rând. Când grânele au dispărut, au urmat vitele, apoi pisicile și câinii, iar, în final, oamenii au ajuns să consume orice pentru a supraviețui.România nu a fost scutită de acest model.Colectivizarea forțată, începută în 1949, a distrus proprietatea privată și a transformat țăranii în simpli muncitori pe pământul lor, sub controlul statului. Represiunea, deportările și sărăcia au marcat profund lumea rurală românească, iar efectele s-au resimțit mult după 1989.Retrocedarea grăbită a terenurilor a dus la haos funciar, motivat prin absorbția de fonduri europene nerambursabile. Cum a pierdut ANIF controlul?După 1989, terenurile au început să fie retrocedate foștilor proprietari, însă procesul a fost adesea haotic. Canalele de irigații, construite în perioada comunistă și aflate în proprietatea statului, au rămas pe terenurile date înapoi fermerilor. ANIF, instituția responsabilă cu administrarea lor, nu a mai primit drept de servitute asupra acestor terenuri, ceea ce a făcut imposibilă întreținerea și modernizarea sistemului de irigații la nivel național și a dus, treptat, la eroziunea solului.Partea culpabilă principală, totuși, este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care este responsabilă prin legea nr. 7/1996 de asigurarea unui sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a imobilelor. Această sarcină este una de importanță națională, deoarece, pe lângă lucrările de cadastrare și eliberarea cărților funciare, ANCPI ar fi trebuit să ia în considerare gestionarea barajelor, a sistemelor de irigație și drenaj de care ANIF era responabilă. Programele de cadastrare de care oamenii beneficiau gratuit, au dus la un adevărat dezastru de evidență și gestionare a terenurilor.Legea nr. 138/2004 privind îmbunătățirile funciare vizează clar că scopul sistemului de cadastru și irigații este protejarea terenurilor, asigurarea umidității solului și prevenirea degradării sale. Deși există o prevedere care asigură drept de servitute asupra terenurilor retrocedate, fără o conducere competentă, ANIF nu și-a putut îndeplini aceste obiective, dar nici că s-a arătat interesată de modificările pe care legile de cadastrare și îmbunătățire funciară le-au suferit de-a lungul anilor.O parte din infrastructură a ajuns să fie transferată către organizații private de utilizatori de apă, fără o strategie coerentă și fără garanții privind întreținerea și investițiile. Astfel, sistemul de irigații a ajuns să funcționeze la cote minime, iar mii de kilometri de infrastructură au fost lăsați în paragină.Aceste instituții au creat un adevărat circ între proprietarii terenurilor și autoritățile locale. În 2023, legea cadastrului a fost declarată neconstituțională chiar de către Curtea ConstituționalăÎntr-o ședință de consiliu local a Primăriei Cluj Napoca din 2022, administrația locală a decis ca o suprafață de 5476 mp din zona Canalul Morii Sud să devină proprietatea Municipiului Cluj Napoca. Problema este că o bună parte din această suprafață aparținea altcuiva. Directorii ANIF și ANCPI dispun de salarii modeste, cu rezultate slabeÎn ciuda problemelor, conducerea ANIF beneficiază de salarii relativ modeste pentru anvergura problemei aduse în discuție. Directorii generali ANIF au un salariu brut de peste 12.000 de lei lunar, iar directorii adjuncți și contabilii șefi primesc puțin peste 11.000 de lei. Pozițiile de conducere ale ANCPI dispun, de asemenea, de salarii lunare apreciabile, cuprinse între 26.474 și 16.640 de lei brut.Indiferența și lipsa de performanță a instituțiilor, care nu au reușit să evalueze gravitatea situației și să gestioneze eficient rețeaua de irigații este inadmisibilă. România se află la o răscruce: poate repeta greșelile trecutului sau poate alege să investească inteligent în viitorul agriculturii sale, până când nu e prea târziu. Fără o reformă profundă a ANIF și o strategie coerentă de gestionare a resurselor, riscul unui colaps agricol și al unei crize alimentare nu mai este doar o ipoteză teoretică, ci o amenințare reală, cu efecte devastatoare asupra întregii societăți.Securitatea alimentară este amenințatăRomânia este pe locul doi în Europa la exporturile de cereale, conform unei analize a publicației economice Panorama, bazate pe ultimele date INS din 2020. Este un precedent îngrijorător pentru Uniunea Europeană, având în vedere că Ucraina, deși este aflată pe locul 1 la exportul de cereale, este angajată într-un război care a perturbat total producția și lanțul de distribuție al întregii Uniuni.Scăderea suprafețelor cultivate, combinată cu degradarea solului și lipsa irigațiilor, duce la creșterea prețurilor alimentelor, reducerea veniturilor fermierilor și accentuarea dependenței de importuri.O agricultură în declin acceleratEfectele acestei gestiuni haotice sunt vizibile în cifrele recente. Conform economica.net în 2025, fermierii români au cultivat cu 27% mai puțin teren față de anul precedent, iar suprafața totală cultivată a scăzut la sub un milion de hectare pentru unele culturi de bază. Producția de porumb, de exemplu, a scăzut la 5,99 milioane de tone, față de 8,5 milioane de tone în 2024, iar la sfeclă de zahăr, suprafața cultivată s-a redus cu aproape 50%.Peste 1,1 milioane de hectare de teren arabil au fost pierdute în ultimii 25 de ani din cauza degradării soluluiAceastă scădere nu este doar rezultatul schimbărilor climatice sau al pieței, ci, în principal al incapacității ANIF de a asigura irigațiile necesare pentru menținerea producției agricole. Avertizări existau încă din 2018 din partea Ministrului Agriculturii Petre Daea, când a declarat că România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil din cauza eroziunii.Citește și:

La curent cu ultimele articole