·
M Mesagerul
Actualitate

Bărbat din Sălcuța, prins la volanului unui tractor pe care l-a furat din curtea unui imobil din Lechința

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit joi pentru control, pe Drumul Județean 151, în Lechința, un tractor agricol care avea atașată o remorcă, la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din Sălcuța.„Verificările cu privire la acesta au indicat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, cu privire la remorcă, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu este înmatriculată. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tractorul și remorca ar fi fost sustrase de la un imobil din Lechința, și ar fi fost utilizate fără acordul proprietarului.Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat un rezultat negativ”, a precizat sursa citată. Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furtul în scop de folosință.

La curent cu ultimele articole