·
M Mesagerul
Actualitate

Bârgăuan agresiv cu concubina, reținut de polițiști! Femeia a ajuns la spital

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 3 decembrie, începând cu ora 01.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 64 de ani din Bistrița Bârgăului, cercetat pentru violență în  familie.În prezent, bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.„În fapt, la data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 20.15, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul său din Bistrița Bârgăului împreună cu concubina sa cu care locuia, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. În urma leziunilor, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat sursa citată.Pe numele bărbatului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.

La curent cu ultimele articole