Controlul efectuat la începutul lunii aprilie anul trecut de comisarii de la Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud la Comsig Automobile, a fost unul tematic și viza respectarea prevederilor legale la vânzarea autovehiculelor second-hand. În acest context, comisarii au cerut să li se prezinte un certificat de garanție, iar în urma analizei documentului, au ajuns la concluzia că documentul nu cuprinde termenul în care se efectuează reparațiile sau înlocuirile în perioada garanţiei comerciale. Drept urmare, au aplicat firmei o amendă în cuantum de 15.000 lei, din care Comsig a achitat 2.500 lei, în condițiile în care legea prevede că, în termen de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal, cel sancționat poate achita doar jumătate din minimul amenzii.Susține că nu a încălcat legeaFirma bistrițeană nu a fost de acord cu sancțiunea, astfel că a apelat la instanță, unde a depus o plângere contravențională, prin care a solicitat să se constate nulitatea, ori după caz, să dispună anularea procesului verbal al ANPC, care ar fi fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale şi, în acelaşi timp netemeinic, și pe cale de consecință restituirea sumei de 2.500 lei.“Prin procesul verbal contravenţional contestat s-a reţinut încălcarea de către petentă a prevederilor art. 15 alin. (12) din O.G. nr. 140/2021, faptă pentru care a fost aplicată o amendă în cuantum de cuantum de 15.000 lei, raportat la dispoziţiile 18 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 140/2021.În concret, la momentul efectuării controlului, data 03.04.2024, ora 11:30 (conform menţiunilor din PV) comisarii C.J.C.P. Bistrița-Năsăud au solicitat delegatei petentei prezentarea unui certificat de garanţie comercială, pe care l-au analizat, concluzionând că în cuprinsul acestuia petenta «informează consumatorii cu privire la faptul că defecţiunile pot fi remediate prin reparaţie sau înlocuire fără să precizeze că termenul în care acestea se efectuează nu poate depăşi 15 zile calendaristice, fiind un element esenţial al garanţiei».Agenţii constatatori nu au reţinut nimic din perspectiva individualizării şi proporţionalităţii sancţiunii aplicate.Petenta a considerat că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, fiind afectat de mai multe vicii, care atrag netemeinicia şi nelegalitatea acestuia, motiv pentru care a formulat prezenta plângere.Cu privire la nelegalitatea procesului verbal contestat, în prealabil a învederat că scriptele/planşele foto prevăzute la lit. N. Anexe în Procesul-verbal de contravenţie, care ar fi trebuit să fie anexate PV contestat şi, prin urmare, să-i fie comunicate odată cu acesta, intimata nu a binevoit să i le comunice, motiv de anulabilitate a PV.Petenta a mai arătat că fapta contravenţională reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de lege.Actul contestat este dincolo de orice dubiu nul absolut (sau cel puţin anulabil) pentru că se reţine în sarcina sa o faptă contravenţională neprevăzută de lege.În concret, aşa cum rezultă cu evidenţă din cadrul legal incident anterior indicat, menţiunile obligatoriu a fi cuprinse în cuprinsul Certificatului de garanţie comercială sunt cele prevăzute în art. 15 alin. (7) din O.U.G. nr. 140/2021, iar menţiunea privind termenul de reparaţie sau înlocuire a bunurilor de 15 zile nu se regăseşte printre cele obligatoriu a fi prevăzute”, a reținut instanța din plângerea depusă de Comsig, care a apreciat totodată că, descrierea faptei circumscrisă sancţiunii reţinută în sarcina sa, așa cum este prevăzută de lege lipseşte cu desăvârșire, astfel că a fost sancționată nejustificat.Termenul de garanție, musai precizatDe cealaltă parte, comisarii de la Protecția Consumatorilor au arătat că, în urma analizării certificatului de garanţie comercială pentru autovehiculele rulate s-a constatat faptul că acesta nu cuprinde termenul în care se efectuează reparaţiile sau înlocuirile în perioada garanţiei comerciale.„În cuprinsul certificatului de garanţie, operatorul economic informează consumatorii cu privire la faptul ca defecţiunile pot fi remediate prin reparaţie sau înlocuire fără să precizeze că termenul în care acestea se efectuează nu poate depăşi 15 zile calendaristice, fiind un element esenţial al garanţiei.Abaterea constatată încalcă prevederile art. 15 alin. 12 din OUG 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri şi se sancţionează conform art. 18 alin. 1 lit. b) din acelaşi act normativ cu amenda contravenţională de la 5000 lei la 25.000 lei.Pentru această abatere operatorul economic a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 15.000 lei.Prin procesul verbal încheiat a fost dispusă măsura privind completarea certificatului de garanţie cu termenul prevăzut de actul normativ în vigoare, OUG 140/2021.Petenta şi-a recunoscut faptele şi a achitat amenda aplicată”, au arătat în instanță reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud.Instanța, de acord cu ANPCLa finalul procesului, instanța a ajuns la concluzia că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.“Faptul că petentei nu i s-au comunicat şi anexele menţionate în procesul-verbal contestat nu atrage nulitatea acestuia, contrar susţinerilor petentei, menţiunile care atrag această nulitate fiind cele anterior menţionate. (…)În speţă, sub aspectul legalităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, prin prisma art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanţa constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele şi prenumele agenţilor constatatori, denumirea şi sediul contravenientei, faptele săvârşite, cât şi data comiterii acestora şi semnăturile agenţilor constatatori. Faptul că petentei nu i s-au comunicat şi anexele menţionate în procesul-verbal contestat nu atrage nulitatea acestuia, contrar susţinerilor petentei, menţiunile care atrag această nulitate fiind cele anterior menţionate.În ceea ce priveşte prezumtiva neprevedere în lege a faptei reţinute în sarcina petentei, instanţa reţine că nici acesta nu este un motiv de nulitate, ca viciu de procedură al procesului-verbal de contravenţie, ci este un motiv de fond, pe care petenta trebuie să-l invoce în susţinerea plângerii sale”, arată instanța în motivarea sentinței.În legătură cu termenul în care se efectuează reparaţiile sau înlocuirile, care nu este obligatoriu să fie de 15 zile, ci nu poate depăşi cele 15 zile, instanța subliniază că acesta este obligatoriu a fi trecut în certificatul de garanţie, și că se stabileşte de comun acord, în scris, între cele două părţi.„Astfel, această menţiune «în scris» se face în cuprinsul certificatului de garanţie, cât timp obligativitatea efectuării acesteia se regăseşte în cuprinsul art. 15, care are ca denumire marginală «Garanţii comerciale».De asemenea, este greşită şi susţinerea petentei, potrivit căreia ceea ce se sancţionează contravenţional este depăşirea celor 15 zile, şi nu lipsa, din certificatul de garanţie, a menţiunii privind acest termen, raportat la faptul că, potrivit disp art 18 alin 1 lit b din OUG nr. 140/2021, constituie contravenţii (…) nerespectarea prevederilor (…) art 15 alin 10-12, aceste prevederi fiind, astfel cum s-a reţinut anterior, cuprinse în articolul purtând denumirea marginală «Garanţii comerciale».Astfel, ceea ce constituie contravenţie şi se sancţionează nu este nerespectarea termenului de reparaţie sau înlocuire, ci chiar lipsa menţiunii acestui termen, care, aşa cum instanţa a reţinut anterior, este obligatoriu de inserat în scris în certificatul de garanţie”, a precizat instanța în motivarea sentinței, prin care a respins acțiunea Comsig.Firma bistrițeană nu a renunțat cu una cu două și a atacat sentința la Tribunalul Bistrița-Năsăud, unde primul termen de judecată a fost fixat abia la jumătatea lunii septembrie.