·
M Mesagerul
Actualitate

Din ciclul „spălătoria Nufărul”: Ancheta, de toată jena! Parchetul Bistrița a pus cruce cazul învățătoarei Florica Tătaru: Niciun vinovat pentru decesul acesteia (I)

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Acest caz a fost prezentat pe larg de Gazeta de Bistrița, în toamna anului trecut. Drama suferită de Rodica Frintz este inimaginabilă după ce și-a văzut mama suferind, iar mai apoi a pierdut-o.Așa cum am mai arătat, povestea începe în vara anului 2021, când Rodica Frintz este diagnosticată cu o boală gravă, motiv pentru care este nevoită să înceapă un tratament dur și de lungă durată. Dacă până atunci venea frecvent acasă la Bistrița pentru a-și vedea mama și a o îngriji, când a primit diagnosticul și-a dat seama că vizitele ei se vor rări și nu va mai putea să-i acorde toată atenția așa cum făcuse până în acel moment, în condițiile în care, doamna Florica Tătaru avea deja peste 91 de ani și suferea și de Alzheimer, pe lângă anumite boli specifice vârstei înaintate.Drept urmare, în august 2021, Rodica Frintz și-a dus mama la Centrul pentru vârstnici “Suflet pentru Suflet” din Budacu de Jos, condus de Alexandra Jugaru, care i-a promis că doamna Tătaru va avea cele mai bune condiții. Se pare însă că nu a fost chiar așa. La finele lunii octombrie 2021, fosta învățătoare suferă o căzătură zdravănă, motiv pentru care, după circa o lună, din cauza durerilor ajunge țintuită la pat. Pe data de 13 decembrie, Florica Tătaru este dusă cu ambulanța la spitalul județean, unde se descoperă că aceasta suferise o fractură de bazin și fractură de femur, astfel că medicii recomandă internarea și efectuarea unei intervenții chirurgicale. Deși avea Alzheimer și starea ei era una foarte proastă, se susține că doamna Tătaru a refuzat să rămână în spital, precum și să fie supusă unei operații, astfel că a fost dusă la înapoi la azil, cu o serie de recomandări din partea medicilor specialiști. Nimeni însă nu i-a sunat fiica și să o întrebe dacă nu cumva ar fi mai bine ca pacienta să rămână internată și să fie tratată în spital.În februarie 2022, Florica Tătaru, dusă de propria fiică, ajunge din nou la spitalul județean, în stare foarte gravă, unde i se descoperă o escară dorsală de gradul IV (vezi foto alăturată), iar după analize se constată o infecție gravă cu stafilococ auriu meticilino rezistent și E-Coli. La acel moment, medicii i-au spus Rodicăi Frintz că, din cauza stării septice, că prognosticul nu este unul bun, astfel că mama sa ar putea deceda în câteva zile. Viața fostei învățătoare a fost salvată totuși după mai bine de o lună de stat în spital, aceasta fiind externată în stare ameliorată. Infecția cu stafilococul auriu și cu e-coli și-au spus însă cuvântul, astfel că în decembrie 2022, Florica Tătaru a trecut poarta veșniciei.Însă, la scurt timp după externarea doamnei Tătaru din Spital, Rodica Frintz a depus în numele mamei sale, prin avocat, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, în care solicita procurorilor să demareze cercetări cu privire la Alexandra Jugar pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dar și eventuale infracțiuni de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.După ce a fost depusă plângerea penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a întocmit un dosar penal și a demarat cercetările. Ancheta a decurs greoi și parcă în bătaie de joc. S-a bazat pe o expertiză medico-legală întocmită, în aprilie 2022, total aiurea de SJL Bistrița și care viza în mod special tratamentul aplicat Floricăi Tătaru de medicii de la spitalul Județean Bistrița în perioada în care ea a fost internată cu nenorocita de escară. Or, nu despre asta a fost vorba, ci despre cum s-a pricopsit cu leziune suprainfectată până să ajungă în spital. și AICI:Expertizele medico-legale, povești de adormit copiiiLa cererea Rodicăi Frintz s-a întocmit și un nou raport de expertiză medico-legală, de data aceasta de IML Cluj, document în care a fost reluată “poezia” spusă de medicii legiști de la Bistrița. Deci nimic nou!S-a solicitat și un supliment la expertiză (care a ajuns la Parchet abia undeva pe la finele anului trecut), care să răspundă unor obiective precise, însă IML s-a spălat pe mâini cu răspunsuri evazive, fără să particularizeze în condițiile în care persoana decedată a fost una în vârstă, cu probleme de sănătate grave și care a avut un sistem imunitar deja compromis, care a fost o de ușă deschisă pentru orice agent patogen.De exemplu, legiștilor li s-a cerut să stabilească care sunt efectele infecției cu patogenii identificați la nivelul escarelor asupra organismului pacientului (Pseudomonas spp și Acinetobacter spp) și dacă aceasta a putut afecta capacitatea sistemului imunitar de a combate infecția cu alți patogeni, precum cel identificat in singele pacientei (Staphylococcus spp).Iată și răspunsul IML Cluj: “Nu am găsit date specifice în literatura de specialitate consultată care să arate că în mod particular, germenii Pseudomonas spp și Acinetobacter spp, au capacitatea de a afecta în mod direct răspunsul imunitar în sensul scăderii capacității acestuia de a combate infecția cu alți patogeni.Cu toate acestea, am găsit date privind apariţia unor deficiențe temporare ale sistemului imunitar cauzate de infecții însă cu virus gripal, mononucleoză și pojar”.Una peste alta, totul a fost bine și frumos din punctul de vedere al IML.Rodica Frintz a solicitat însă și o expertiză medico-legală din partea IML Mina Minovici din București, cerere care a fost respinsă de procurorul de caz. Nu s-a dorit oare aflarea adevărului?Declarații ignorate?Revenind la ordonanța de clasare, observăm că procurorul de caz pare să nu fi ținut cont și de declarațiile martorilor propuși de Rodica Frintz, patru la număr, dintre care două au avut contact direct cu centrul de la Budacu de Jos, având părinți internați aici, și care arată o serie de nereguli petrecute acolo. Spunem că nu a ținut cont în condițiile în care acestea nu apar amintite în ordonanța de clasare.Astfel, una dintre martore a arătat că în octombrie 2021, într-un apel video pe care l-a avut cu mama sa, a observat că aceasta prezenta o vânătaie la nivelul feței. Când a luat la întrebări conducerea centrului i s-a motivat că “nu este bună lumina, că o fi de la perdele, etc. Din această cauză, martora, împreună cu sora sa au decis să-și externeze mama din azil” și au descoperit ulterior, pe corpul bătrânei și alte urme de vânătăi, martora fiind convinsă că mama ei a căzut de mai multe ori. În plus, femeia a mai precizat că în acea perioadă, în centru se aflau internate circa 30 de persoane, deși capacitatea aprobată în acea perioadă era de doar 18 persoane, iar numărul angajatelor care se ocupau direct cuNumărul mare de persoane internate în centru – 35 – reiese și dintr-o altă declarație a unei martore propuse de Rodica Frintz, care a avut tatăl internat în azilul de la Budacu de Jos, în perioada august-septembrie 2021. Anterior internării, bărbatul suferise un atac cerebral, astfel că a rămas cu o semiparalizie. După internarea în centru însă, starea acestuia s-a înrăutățit brusc.“Am avut o discuţie cu doamna administrator și mi-a pus tot felul de diagnostic pentru tatăl meu, deși nu i-a făcut analize care să precizeze existenţa altor diagnostic. În perioada următoare nu am mai putut lua legătură cu tatăl meu, astfel că am mers în data de 26.09.2021 și am observat că tatăl meu era într-o stare deplorabilă și nu mai comunica cum mine și nici nu mai răspundea la stimuli externi. În ziua următoare am decis să sun la ambulanță și să îl duc pe tatăl mei la Spitalul Județean B-N. În momentul internării cadrele medicale au constatat faptul că tatăl meu prezenta o stare generală proastă fiind și foarte deshidratat. Ulterior decesului în spitalul județean – tatăl meu a decedat la 7 zile în unitatea medicală- s-a întocmit un dosar penal în cauză privind infracțiunea de ucidere din culpă (3139/P/2021) dosarul penal fiind în curs de cercetare”, a declarat această martoră.Legat de acest dosar de cercetare penală nr. 3139/P/2021, trebuie să menționăm că această martoră a fost audiată în martie 2024 martoră (ca și celelalte de altfel, propuse de Rodica Frintz ), când în cauza respectivă nu era efectuată nici o expertiză medico-legală, cu privire la substanțele existente în organismul tatălui acesteia, femeia bănuind că în azil i s-ar fi administrat un tratament medicamentos defectuos sau „ceva substanțe toxice”. Deci, interes “maxim” pentru a rezolva astfel de dosare!Cine pansează bolnavii care suferă plăgi: infirmiera sau asistenta?Dacă declarațiile acestor martore pare-se că au fost ignorate de procurorul de caz, apar cele date de infirmiera și asistenta care au fost angajate în acea perioadă în centru, dar și de kinetoterapeuții, care cică i-au efectuat Floricăi Tătaru o serie de proceduri.“Programul de muncă la centru în anul 2021, era aproximativ același, în sensul că, de dimineață de la ora 8, era asistenta medicală D.M. (n.r – aceasta a înlocuit o altă asistentă medicală care a funcționat în centru până la finele lunii septembrie 2021, și care a fost angajată cu forme legale abia în 16 noiembrie) până la ora 16 și eu intram de serviciu de la ora 11 până la ora 19, în fiecare zi, iar week-endurile făceam alternativ câte 12 ore pe zi de la ora 7 până la ora 19. După ora 19 atât în timpul săptămânii, cât și în week-end era de serviciu o singură persoană, infirmieră. (…)Persoana vătămată Tătaru Florica a fost internată în anul 2021, în vară, fără să mai țină data exactă, și a fost cazată la etajul clădirii (nr. r. – la 91 de ani, cu probleme de deplasare și Alzheimer!!!). Aceasta se putea deplasa din camera situată la etajul I al clădirii până jos, cu un baston, uneori însoțită, alteori neînsoțită (????), având perioade când se plângea de dureri indicând zona spatelui. În această perioadă a fost consultată de doctorul Ammar Naji (n. r. – decedat între timp și neaudiat în cauză) care nu a considerat ca fiind necesară trimiterea acesteia la Spitalul Județean. (…) La începutul lunii decembrie 2021, fără a reține data exactă, în momentul în care a venit la serviciu, martora a discutat cu numita DM (n. r. asistenta medicală) care i-a spus că persoana vătămată este posibil să fi căzut și să se fi lovit, deoarece acuza dureri în zona spatelui. Doctorul Ammar Naji a examinat-o și a luat decizia de a solicita ambulanța pentru a o transporta la Spitalul Județean B-N, fiind transportată fără acordul aparținătoarei acestei, Frintz Rodica, care a refuzat transportul la spital (n.r. – ????: Florica Tătaru a fost transportată la spital în data de 13 decembrie, când doctorul Ammar Naji a suspectat că aceasta ar fi suferit un AVC, întrucât era somnolentă și necooperantă). (…) În perioada decembrie 2021 – februarie 2022, martora a observat evoluția escarei din zona sacrală de la o simplă iritație la o escară gravă, fiind consultată și examinată în această perioadă de către doctorul Ammar Naji, iar martora îi schimba pansamentele și îi aplica tratamentul în funcție de recomandările medicului”, a reținut procurorul de caz din declaraţia infirmierei chemată la declarații (nu este menționat nicăieri dacă a fost audiată și infirmiera care presta în centru după ora 19.00)Bun, aici se ridică niște semne de întrebare: De ce a efectuat niște manevre medicale infirmiera, când acest lucru trebuie făcut de asistenta medicală? Oare la un spital, în cazul pacienților care au suferit plăgi, pansamentele sunt schimbate de cadrele medicale, în condiţii de igienă de maximă siguranţă sau de infirmiera care spală toaletele, holurile, saloanele, schimbă așternuturi, etc.? În ce condiții de igienă au fost schimbate pansamentele doamnei Tătaru? Erau pansamentele respective sterile? Erau mâinile infirmierei dezinfectate, astfel încât să nu pună în pericol sănătatea d-nei Tătaru? La câte zile i-au fost schimbate acesteia așternuturile și lenjeria, astfel încât să nu existe vreun risc de contaminare a plăgii cu agenți patogeni?Ei bine, sunt întrebări pe care se pare că niciunul dintre anchetatori, în frunte cu procurorul de caz, nu și le-a pus.În ceea ce privește declarațiile kinetoterapeuților sunt și acestea contradictorii.Dar revenim cu acest capitol săptămâna viitoare.

La curent cu ultimele articole