Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

Dosarul “zeițelor din urbanismul bistrițean”: Judecătoria Bistrița dispune procurorilor să finalizeze ancheta în termen de 4 luni! Ancheta e tărăgănată de fix 7 ani

A Scris de Administrator
Dosarul “zeițelor din urbanismul bistrițean”: Judecătoria Bistrița dispune procurorilor să finalizeze ancheta în termen de 4 luni! Ancheta e tărăgănată de fix 7 ani
Publicitate Partener
Ei bine, dosarul a împlinit deja 7 ani de când e pe masa procurorilor și e minge de ping-pong între Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și arată de parcă cineva ar vrea să se pună batista pe țambal prin prescrierea faptelor.În aprilie 2018, omul de afaceri a depus o plângere penală împotriva secretarului municipiului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, unde procurorii au început ancheta in rem, adică pe faptă.Trei ani mai târziu, în 2021, dosarul a fost declinat și înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, unde mai existau înregistrate, în același an, încă trei dosare penale pe numele Floarei Gaftone și ale unor angajați din primărie, în urma altor plângeri depuse de dezvoltatori imobiliari și cetățeni obișnuiți. Drept urmare, cele patru dosare au fost conexate într-unul singur.Prima contestație, depusă după 6 ani de anchetăSătul să aștepte un rezultat, omul de afaceri Traian Larionesi a depus, în februarie anul trecut, o contestație privind durata anchetei. Inițial, acțiunea a fost depusă la Judecătoria Bistrița, însă cauza a fost mutată la tribunal, întrucât dosarul era încă anchetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.În respectiva contestație, Larionesi arăta că prin plângerea penală depusă în cauză, dosar care in inițial a fost sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, s-a cerut tragerea la răspundere penală Floare Gaftone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, din cauză că l-a împiedicat să construiască un imobil pe un teren pe care îl deține împreună cu soția în municipiul Bistrița.Astfel, omul de afaceri arăta că în septembrie 2016 i-a fost eliberat certificatul de urbanism cu numărul 2216, semnat de toate persoanele prevăzute de lege, inclusiv de secretarul municipiului, Floare Gaftone. Întreaga documentaţie tehnică a fost elaborată şi depusă la Primăria Municipiului Bistrița, însă s-au solicitat în mai multe rânduri efectuarea unor modificări ale acesteia, în plus față de cerinţele iniţiale, motiv pentru care Larionesi nu s-a putut încadra în termenul de valabilitate a certificatului de urbanism, astfel că a fost nevoit să solicite prelungirea valabilităţii acestuia în anul 2017, în luna ianuarie a anului respectiv fiindu-i comunicat certificatul de urbanism cu numărul 72. De data aceasta însă, documentul a fost semnat doar de primarul municipiului de la acea vreme, Ovidiu Crețu, și de arhitectul șef Monica Pop. Secretarul municipiului Floare Gaftone a refuzat să semneze certificatul de urbanism, pe motiv documentul trebuie să prevadă obligaţia de a întocmi planul urbanistic de detaliu conform art.48 din Legea nr.350/2001.“De la data emiterii certificatului de urbanism nr.72/16.01.2017 nu au intervenit modificări ale PUG și PUZ, astfel că nu pot fi impuse condiţii suplimentare din punct de vedere urbanistic pentru prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism.În baza certificatelor de urbanism anterioare s-a întocmit documentaţia tehnică pentru eliberarea autorizaţiei de construire, care a generat costuri substanţiale; contravaloarea documentaţiei tehnice – 49.000,00 euro, documentaţie cadastrală – 8.000,00 RON, taxă emitere autorizaţie de construire – 43.000,00 RON, sume cu care s-a constituit parte civilă în cauză, reprezentând costurile întocmirii documentaţiilor tehnice, plus 100.000 de euro constând în profitul nerealizat ca urmare a imposibilităţii vinderii imobilelor care au făcut obiectul proiectului de dezvoltare imobiliară.Prin acţiunile inculpatei Gaftone Floare a fost îngrădită libera exercitare a dreptului de proprietate, împiedicându-l să se bucure pe deplin de bunurile pe care le deţine, fiind întrunite condiţiile rezultatului infracţiunii de abuz în serviciu”, a reținut judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bistrița-Năsăud din contestația depusă de Larionesi.Potrivit aceluiași document, în data de 2 iulie 2021, în dosarul penal s-a dispus efectuarea unei constatări judiciare de specialitate în domeniul urbanismului de către un expert în domeniu, opinia de specialitate trebuind să fie înaintată anchetatorilor până la data de 30.09.2021.“Prin raportare la momentul dispunerii ordonanţei de efectuare a unei constatări judiciare dc specialitate în domeniul urbanismului şi anume din data de 02.07.2021, a arătat că în cauză nu s-a mai efectuat niciun act de urmărire penală în cauză, mai precis trecând o perioadă de 2 an şi 4 luni în condiţiile în care prezenta cauză este de o importanţă şi complexitate deosebită.Până la formularea prezentei contestaţii a arătat că urmărirea penală s-a desfăşurat cu privire la fapta reclamată şi cu privire la persoana reclamată, numita Gaftone Floare dobândind calitatea de inculpat având în vedere cele arătate mai sus a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale pentru formularea unei contestaţii privind durata procesului penal, motiv pentru care a solicitat să se ia măsurile legale în vederea stabilirii unui termen pentru soluţionarea cauzei. (…)A mai arătat faptul că de la momentul dispunerii efectuării constatării judiciare de specialitate în domeniul urbanismului, au trecut 2 ani şi 4 luni fără a se efectua alte acte de urmărire penală în cauză, sau, de a dispune înlocuirea acestei persoane cu un altul, având în vedere gravitatea faptelor de care Gaftone Floare este acuzată, existând un risc major dc reiterare a comportamentului infracţional mai ales că este din nou integrată pe postul de secretar al municipiului Bistrița”, a reținut instanţa de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, care a judecat contestația lui Larionesi.De cealaltă parte, procurorul cauzei a precizat că urmărirea penală nu a putut fi finalizată deoarece nu s-a întocmit raportul de expertiză în specialitatea urbanism care a fost dispus în cauză, deși organele de cercetare penală au efectuat adrese pentru urgentarea efectuării raportului de expertiză și a avut loc chiar și o convocare a expertului desemnat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, însă cu toate acestea raportul de expertiză nu a fost întocmit. Cu ocazia convorbirilor telefonice, a mai arătat reprezentantul Parchetului, expertul a invocat faptul că expertiza este complexă și necesită timp.Principalul vinovat care a tras de timp: expertul!Ce s-a întâmplat de fapt? Respectiva expertiză trebuia întocmită de arhitectul și totodată expert judiciar Cătălin Pricope, pe care procurorii l-au desemnat încă din iulie 2021 pentru această lucrare.Numai că, în loc să-și ducă cerută de procurori, arhitectul Pricope, deși a încasat o parte din cei 85.000 lei, sumă pentru care s-a bătut palma pentru întocmirea documentației – bani plătiți de IPJ, dar și de părțile vătămate din dosar – i-a sfidat pur și simplu pe anchetatori.După ce Pricope s-a fofilat o vreme și nu a făcut nimic în expertiza dispusă în dosar, deși termenul de finalizare a fost prelungit de trei ori cu câte 60 de zile, scadența fiind stabilită pe data de 29 martie 2022, anchetatorii au început să se agite și au încercat să ia legătura cu el pentru a-i cere explicații. Asta în condițiile în care, legal, după o prelungire cu maxim 6 luni de zile a termenului limită de finalizare a unei expertize, nu mai exista temei legal pentru o altă prelungire.Cu toate acestea, polițiștii implicați în anchetă l-au contactat telefonic pe arhitect și s-au înțeles să se întâlnească în Brașov, însă când au ajuns acolo au constatat că au făcut drumul degeaba, fiindcă Pricope nu s-a prezentat la discuții. Când polițiștii au încercat să ia din nou legătura telefonic cu el, arhitectul le-a respins apelurile, trimițându-le un mesaj prin care îi anunța că este într-o ședință și că se va deplasa el ulterior la Bistrița. Numai că, Pricope nu s-a ținut de cuvânt. Și nici nu le-a mai răspuns anchetatorilor, nici la telefon și nici la mesaje. Drept urmare, anchetatorii au ajuns la concluzia că există din partea lui Pricope rea-voință “de a nu continua colaborarea și de a amâna cât de mult termenul predării lucrării, din motive neexplicate/neîntemeiate”. Mai grav, expertului brașovean i-a fost predat întreg dosarul cauzei precum și toate documentele necesare efectuării expertizei, aspect care clar a făcut ca ancheta să bată pasul pe loc.În condițiile în care la dosar exista un document care atesta că, în urmă cu ceva ani, Pricope fusese solicitat de municipalitate în vederea efectuării unei lucrări de specialitate PUZ Codrișor – PUZ-uri solicitate ulterior de către arhitectul brașovean și care fuseseră ridicate în original de către procurori de la Primăria Bistrița – anchetatorii au luat în calcul posibilitatea ca acesta să fi fost contactat de una dintre persoanele cercetate în dosar.Drept urmare, pe 16 iunie 2022 s-a emis o ordonanță prin care s-a dispus predarea integrală, de îndată, a dosarului penal 89/P/2021, împreună cu toate documentele predate expertului în data de 2 iulie 2021, dar și cele ulterioare, precum și predarea expertizei judiciare în urbanism, indiferent dacă aceasta este întocmită parțial sau total. Totodată s-a dispus obligarea lui Pricope să restituie integral sumele de bani primite în avans în vederea efectuării expertizei.Cu toate acestea, anchetatorii au găsit de cuviință să se mai milogească de Pricope, încă o dată.Astfel, pe 17 iunie 2022, deci la o zi după ce s-a emis ordonanța amintită mai sus, “în speranța identificării unei explicaţii pertinente”, anchetatorii s-au dus la Brașov unde s-au întâlnit cu Pricope și au căzut de comun acord ca expertiza să fie terminată până la finele lunii septembrie. Asta deși legal termenul de efectuare a expertizei nu mai putea fi prelungit!Și culmea, polițiștii au fost flituiți și de data aceasta, fiindcă arhitectul nu s-a ținut de cuvânt. În luna în care trebuia să predea lucrarea, Pricope a fost citat de două ori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, însă nici vorbă să se prezinte. După lungi insistențe, Pricope a ajuns la Bistrița abia spre finele lunii octombrie, când a fost stabilit “cu maximă clemență” un nou termen pentru finalizarea expertizei: 17 februarie 2023.Numai că, arhitectul brașovean s-a dat iar la fund, nu a mai răspuns nici polițiștilor, nici procurorului de caz și nici nu a efectuat expertiza dispusă în dosar.“Așadar, numitul Pricope Cătălin, desemnat prin ordonanţa organelor de cercetare penală nr. 89/P/2021 din data de 02.07.2021 în calitate de expert judiciar pentru a efectua o expertiză judiciară în urbanism, nu a întocmit raportul de expertiză în termenul legal final stabilit (termenul inițial a fost prelungit de trei ori succesiv, în total 6 luni, la solicitarea expertului Pricope Cătălin, fiecare prelungire fiind de câte 60 de zile).Deși la expirarea termenului final prelungit succesiv i-a fost solicitat de către organele de cercetare penală în mod expres, prin diferite modalități, în multiple rânduri, fie finalizarea raportului de expertiză, fie prin punerea la dispoziție a tuturor actelor și obiectelor încredințate, precum și observațiile cu privire la activitățile desfășurate până la momentul înlocuirii sale și prezentarea la sediul organelor de urmărire penală în vederea lămuririlor necesare, acesta cu rea-credință nu a dat curs acestora.Astfel, expertul judiciar Pricope Cătălin a încălcat dispozițiile art. 175, alin 7 și 8 și ale art. 176, alin 4 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală(…)”, se arată într-o ordonanță a procurorilor de la dosarul cauzei.Ordinul instanței: finalizarea anchetei în 4 luniDrept urmare, tribunalul a dispus înlocuirea expertului și a admis totodată contestația lui Traian Larionesi, dând termen procurorilor să finalizeze ancheta în termen de 10 luni, de la momentul pronunțării.Însă numai asta nu s-a întâmplat, ba mai mult, așa cum am precizat mai sus, dosarul a fost mutat din nou la parchetul de pe lângă judecătorie, după ce a fost eliminată acuzația de constituire de grup infracțional organizat.Astfel, Larionesi s-a văzut obligat să depună o nouă contestație prind durata anchetei, cauza fiind înregistrată inițial la Tribunalul Bistrița-Năsăud și mai apoi declinată la Judecătoria Bistrița, care, în data de 16 mai, a admis acțiunea omului de afaceri și a dispus totodată  ca ancheta să fie finalizată în maxim 4 luni.“În baza art. 488 ind. 6 alin. 1 Cod procedură penală admite contestaţia privind durata procesului penal formulată în dosarul de urmărire penală nr. 89/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, de către contestatorul Larionesi Traian prin apărător ales (…).Fixează un termen de 4 luni de la data prezentei pentru soluţionarea cauzei penale menţionate mai sus conform art. 327 Cod procedură penală, termen în care o nouă contestație privind durata procesului penal nu mai poate fi formulată.În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată conf. art. 405 alin.1 teza finală Cod procedură penală azi, 16.05.2025”, precizează instanța în minuta publicată pe portalul instanţelor de judecată.

La curent cu ultimele articole