·
M Mesagerul
Actualitate

FOTO-VIDEO/Cantitate impresionantă de cocaină, capturată de DIICOT! Valoarea drogurilor depășește 3 milioane de euro

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus, miercuri 13 august, reținerea a 2 inculpați, un bărbat și o femeie (cetățeni sârbi), cu vârstele 37 și 46 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.Potrivit anchetatorilor, inculpații au introdus pe teritoriul țării, tranzitând granița Bulgaria- România, prin punctul Giurgiu, cantitatea de 66,5 kilograme cocaină, destinată comercializării.„Aceștia au fost prinși în flagrant, pe raza județului Sibiu (autostrada A1), în timp ce transportau drogurile de mare risc cu o autorulotă.Cocaina, cu o valoare pe ”piața neagră” de 3,5 milioane euro, a fost găsită ascunsă sub somiera patului amplasat în rulotă, porționată și ambalată în 264 de pachete”, arată DIICOT într-un comunicat.Joi 14 august 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu și Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva din cadrul Poliției Române.

La curent cu ultimele articole