·
M Mesagerul
Actualitate

Justiția oarbă, dar complice: Dosarul Duca și protecția de breaslă

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Gazeta de Bistrița a avut dreptate atunci când a relatat despre cazul procurorului Mate Andrei, pe care Gazeta de Bistrița l-a acuzat recent că a transformat un simplu caz de stopaj la sursă într-o vendetă personală, pentru a-și răzbuna tatăl, Mate Aurel, care s-a pricopsit cu o plângere penală din partea lui Duca Cristian încă din anul 2017.Un sistem de justiție care funcționează ca o lojă masonicăPentru că sistemul de justiție ne surprinde în fiecare zi și ne arată clar că funcționează pe modelul masoneriei, unde toată lumea are grijă de cei „din breaslă”, în care sunt „toți pentru unul și unul pentru toți”.Gazeta a dezvăluit recent un caz de la Timișoara, unde o doamnă judecător, care trebuia să judece cauza fostului șef de la AJOFM Cluj, Daniel Don, a fost protejată de colegi ani la rând. Din 2023 până în 2025, aceasta nu s-a mai prezentat la ședințe, iar Don a așteptat un verdict cu sufletul la gură, doar ca să afle că, de fapt, judecătoarea nu mai venea la termene pentru că suferea de o boală psihică, care a dus la sinuciderea ei în iunie 2025. Totuși, ea a fost protejată de colegi ani la rând, chiar dacă Daniel Don și alții au avut de suferit din cauza acestei protecții, fiindu-le refuzat un proces echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum ar fi fost normal.Recent a fost dată o ordonanță de schimbare a procurorului de caz, Mate Andrei, după ce acesta, în data de 14.07, a depus o cerere de abținere, chiar dacă Duca Cristian depusese o cerere de recuzare a procurorului cu 5 zile înainte, mai exact în data de 09.07. Cererea lui Duca nu a fost discutată, deoarece – spune prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Maxim Cezar– se analizează prioritar cererea de abținere a magistratului. Astfel, procurorul Mate scapă de toate acuzațiile aduse de către Duca, cum că ar fi acționat abuziv și cu gânduri răzbunătoare împotriva sa, pentru că a depus în trecut o plângere penală împotriva tatălui magistratului.Cazul procurorului Mate Andrei pare similar în ceea ce privește protecția superiorilor, cu cazul judecătoarei de la Timișoara, mai sus amintit, deoarece procurorul-șef Maxim Cezar își protejează subordonatul pentru ceea ce a făcut în dosarul lui Duca Cristian. Sigur, și Mate Andrei a depus o cerere de abținere în cauză, cerere care a fost acceptată cu prioritate, pe motiv că nu ar fi știut de conflictul deschis dintre tatăl său și Duca Cristian și că aceste lucruri ar putea fi interpretabile.Însă toate măsurile luate anterior – percheziții cu mascați, aducerea Duca Marei în pijamale de la Cluj la Bistrița, plus extinderea urmăririi penale în primăvara acestui an față de Duca Cristian, pe motiv că acesta ar fi adevăratul administrator al firmei – rămân valabile. Toate aceste măsuri, deși par profund abuzive, nu sunt contestate, iar toate actele de urmărire penală efectuate de procuror rămân în picioare.Desigur, nimeni nu e pedepsit, și nimeni nu va fi pedepsit pentru cheltuirea excesivă a banului public, pentru că, atâta timp cât acest sistem funcționează ca o garnizoană de soldați care își apără reciproc spatele, nu se poate apropia nimeni de ei.Perchezițiile cu mascați la Duca Mara, spectacol sau necesitate?Să facem o scurtă recapitulare a faptelor pentru care domnul procuror nu mai poate fi tras la răspundere, deoarece a fost acceptată cererea sa de abținere, iar restul abuzurilor nici nu mai contează. Se pare că acest procuror nu are superior, iar dacă are, aceștia pot foarte ușor pune stop unor presupuse abuzuri, în loc să le cerceteze.În 2023, dosarul penal pentru stopaj la sursă față de Mara Duca stă în birou până în februarie 2025, când procurorul Mate Andrei schimbă încadrarea în stopaj la sursă în formă continuată. În iulie, extinde cercetarea penală și îl introduce în cauză ca inculpat și pe Duca Cristian, acuzându-l că este administratorul „de facto” al firmei și artizanul unei presupuse evaziuni fiscale – mai exact, neplata contribuțiilor la stat pentru un salariu niciodată încasat de către fiica sa, Duca Mara.Cartea de muncă a acesteia nu fusese închisă, deși firma nu mai avea activitate, și, evident, nici nu putea plăti salarii. Așadar, extinderea urmăririi penale sub acuzația că Duca Cristian este artizanul evaziunii nu face altceva decât să o disculpe pe fiica acestuia, Mara. Însă aici intervine din nou suspiciunea de abuz: de ce a fost necesară acea percheziție și aducerea Marei în pijamale la Parchet, dacă Duca era de fapt cel care ar fi comis, în realitate, faptele?Banul public, irosit în vendete personale? Niciun vinovat, nicio răspundereDomnul procuror Mate Andrei pare că în același timp se scuză și se acuză prin propriile acțiuni și declarații. În cererea sa de abținere, datată 09.07.2025, acesta arată clar că îl consideră pe Duca Cristian inculpat și adevăratul administrator al firmei, implicit responsabil pentru presupusa evaziune fiscală. Și totuși, cu doar câteva zile înainte, același procuror a dispus o percheziție domiciliară spectaculoasă, cu mascați, asupra Duca Mara — persoană pe care, prin extinderea ulterioară a urmăririi penale, a exclus-o practic din centrul acuzațiilor. Rămâne astfel întrebarea esențială, la care domnul Mate nu oferă niciun răspuns convingător: care a fost, în mod real, scopul acelei intervenții brutale la domiciliul Marei Duca și de ce nu a fost vizat în aceeași manieră chiar cel pe care îl desemna el însuși, oficial, drept autorul faptei?Oricum, procurorul-șef a acceptat cererea de abținere a lui Mate Andrei, care motivează că a aflat despre conflictul dintre tatăl său și Duca Cristian doar din presă, deși conflictul era de notorietate publică, relatat inclusiv de presa națională. Mai invocă și volumul mare de lucru, lipsa de personal, spunând că are peste 1200 de dosare în lucru și că a soluționat 250 doar în prima jumătate a anului – deci, nu are timp să verifice dacă este în conflict de interese cu cineva.Toate aceste justificări nu duc decât către cel mai sumbru scenariu: nu vom avea niciodată o lege a răspunderii magistraților. Nu vom putea opri aceste răfuieli personale și răzbunări instituționale. Vom rămâne captivi într-un sistem bolnav de justiție, în care ne vom învârti în cerc, legați la ochi, ca în simbolistica justiției. Dar nu pentru imparțialitate, ci pentru că ne vom preface că nu vedem nimic. Curând, ne vom preface și că nu auzim nimic.

La curent cu ultimele articole