·
M Mesagerul
Actualitate

LIVE Ilie Bolojan susține conferință despre reforma pensiilor speciale – Prima declarație publică după criza Anastasiu

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Premierul Ilie Bolojan a susținut marți, la ora 12:00, o conferință de presă la Palatul Victoria pentru a aborda tema reformei pensiilor speciale.Este prima sa apariție publică de la izbucnirea scandalului ce a condus la demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu.”Avem reținute peste 800 de milioane de euro pentru trei cauze neîndeplinite în PNRR, dintre care peste 230 de milioane de euro reprezintă sumele care sunt reținute ca România să rezolve această problelmă. Toate cele trei componente: operaționalizarea AMEPIP, dar și privind transparența privind CA-urile, să le putem rezolva avem nevoie de fonduri.În afară de asta, rezolvarea acestei probleme are alte câteva elemente importante. Unul care ține de echitatea socială. În condițiile în care aceste pensii sunt mult mai mari decât orice alte pensii, apare o nedreptate socială.Rezolvarea acestei probleme ține de îmbunătățirea actului de justiție în România. Se presupune că atunci când un om e la maturitatea vârstei profesionale, după ce a acumlat experiență, să poată pune această experiență în serviciul public. Dacă clarificăm cadrul legal, cu siguranță vom avea o calitate a serviciului de justiție din România mult îmbunătățită.Una dintre dintre fundamentele unui stat e sistemul justiție. E important să avem un sistem de justiție funcțional, de încredere.Care sunt problemele în zona de justiție? Aș puncta 3. Una dintre ele este ieșirea la pensie prea repede. Din cazurile pe care le avem în ultimii ani și am avut posibilitatea ca timp de trei luni de zile să semnez pensionări de magistrați, suntem în situația în care 2/3 dintre magistrați ies la pensie la 47,48,49 de ani. Este o vârstă a maturității profesionale în orice domeniu. E o problemă de calitate și de sustenabilitate în anii următori.”Luni, Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru G4Media că proiectul de lege pentru pensiile magistraților este aproape gata. Noul act normativ prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, iar pensia nu va mai putea, pe viitor, să depășească salariul din activitate. Modificările vor intra în vigoare doar pentru noii pensionari, pentru a se menține constituționalitatea.„Crește vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani, crește durata după care te poți pensiona și clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în așa fel încât să fie după un model european, atât în ceea ce privește cuantumul pensiei, dar cât privește și modalitatea la care se raportează”, a spus Ilie Bolojan.El a subliniat că în prezent cadrul legislativ ambiguu a generat numeroase procese costisitoare pentru stat și că noua lege ar trebui să aducă stabilitate, previzibilitate și să elimine interpretările care au condus la litigii. Premierul consideră că reforma pensiilor speciale reprezintă un pas necesar pentru întărirea echității sociale și eficientizarea sistemului de justiție.Sursa: HotNews.roCitește și:

La curent cu ultimele articole