Potrivit relatărilor, doi frați din Chania, considerați capii rețelei de către Poliția Elenă, ar fi primit misiunea de a recurge la amenințări și șantaj pentru a proteja interesele unui om de afaceri cretan implicat în cazul de corupție. Aspecte ale dosarului sunt examinate de autorități din SUA și România, precum și de procurorul grec pentru infracțiuni economice, în timp ce poliția din Chania a evitat să includă detalii despre pista românească, invocând necesitatea protejării anchetei.Cazul a ieșit la lumină în contextul unei investigații privind o rețea de trafic de droguri din Creta, când anchetatorii au obținut ridicarea confidențialității convorbirilor mobile ale suspecților. Interceptările au surprins discuții despre trafic de cocaină și arme, dar și despre infracțiuni locale: preluări forțate de terenuri bisericești, șantaj asupra unor clerici, conexiuni cu polițiști, scoaterea unor suprafețe din fondul forestier și intimidarea unor oameni de afaceri pentru recuperarea datoriilor. În acest tablou, rolul central l-ar fi avut doi frați, proprietari de hotel și beach bar la Stavros, Chania, cunoscuți în comunitate pentru „treburile” pe care le prestau la cererea terților.Un fir esențial trimite către baza navală Souda, unde doi antreprenori cretani au derulat activități comerciale și sunt acuzați în dosarul de mituire a unor oficiali NATO în România. La începutul anului, M.B., un om de afaceri cretan de 35 de ani, a fost reținut în România în baza unui mandat american, fiind acuzat că a mituit cadre din conducerea NSPA, agenția de achiziții a NATO, pentru a ajuta compania în care era asociat să obțină un contract de circa 9 milioane de euro pentru aprovizionarea unor nave militare. Potrivit comunicatului DNA citat, „în cursul anului 2024, compania ……. «prin intermediul asociatului acesteia, a promis unui oficial al unei organizații internaționale plata a peste 200.000 de dolari pentru a facilita achiziționarea unui contract pentru furnizarea de servicii de întreținere și aprovizionare cu combustibil a navelor, în valoare de peste 9 milioane de euro»”. Relatări din presa românească și documente judiciare din SUA menționează că mandatul american a vizat trei capete de acuzare pentru mituire activă, M.B. fiind reținut pe 21 februarie.Un document din 19 mai 2025, semnat de avocatul american al lui M.B., descrie condițiile reținerii inițiale în România: aproximativ două săptămâni într-o celulă fără ferestre, cu trei co-deținuți, program de ieșire o dată pe zi, ulterior arest la domiciliu într-un apartament închiriat. Același document notează că M.B. a consimțit la extrădarea în SUA. Asocierile comerciale îl leagă pe M.B. de G.G., un alt antreprenor cretan, împreună administrând o firmă de aprovizionare cu alimente pentru nave, cu activități inclusiv la Souda. Și G.G. ar fi vizat de proceduri în SUA privind cazul de mituire din România, potrivit mențiunilor din presă și din acte judiciare străine, însă, spre deosebire de M.B., el nu a fost arestat.Temându-se de evoluția dosarului și de eventuale declarații incriminatoare din partea asociatului său, G.G. ar fi apelat la relația cu presupusul lider al „mafiei cretane” pentru a reduce riscul, rezultă din interceptări surprinse în ancheta poliției din Creta. În convorbiri telefonice, G.G. i-ar fi cerut acestuia să exercite presiuni asupra familiei lui M.B., astfel încât acesta să nu-l implice mai mult în cauză. Într-un pasaj devenit reper al dosarului, se aude fraza: „Trebuie să uite numele lui G…”, însoțită, potrivit surselor citate, de asigurări ulterioare că „se va avea grijă” de cel care ajută.De menționat că aceste detalii lipsesc din dosarele judiciare oficiale din Grecia, fiind atribuite unei anchete paralele a procurorului pentru infracțiuni economice, care evaluează inclusiv declarațiile date în fața autorităților române de M.B. Pe linia soluțiilor provizorii, pe 9 iulie 2025 mandatul neexecutat pe numele lui G.G. ar fi fost anulat, iar lui M.B., rămas în arest la domiciliu în România, i s-ar fi permis recent o deplasare la Chania pentru a-și vedea familia. Sursa: știripesurse, informații preluate Khatimerini, în traducerea Rador Radio RomâniaCitește și: