·
M Mesagerul
Actualitate

O tânără a fost atacată pe stradă pentru că purta fustă. Nimeni nu a intervenit

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Apoi, doi dintre aceştia au ţinut-o, în timp ce al treilea a lovit-o puternic peste faţă, învineţindu-i un ochi. Mai apoi, aceştia au fugit, scriu jurnaliştii BBC, citaţi de Libertatea. La incident, spune tânăra, au asistat mai mult de zece persoane, dar nimeni nu a intervenit. Este un lucru „grav şi inacceptabil”, afirmă reprezentanţii Guvernului, potrivit adevarul.ro.„O femeie nu este lovită niciodată pentru că poartă o fustă. O femeie este lovită pentru că există persoane misogine, sexiste, violente şi care se eliberează de orice lege şi orice regulă lovind”, a declarat ministrul adjunct de interne, Marlene Schiappa, arată sursa itată. În Franţa, din anul 2018 este în vigoare o lege împotriva hărţuirii stradale, iar de atunci au fost aplicate aproximativ 1.800 de amenzi. Conform BBC, miercuri s-a petrecut un alt incident în Mulhouse, Franţa. Două femei au fost atacate, după ce agresorul i-ar fi spus uneia dintre ele că fusta ei este „prea scurtă”.

La curent cu ultimele articole