Cei patru bărbați au fost condamnați de Judecătoria Bistrița la câte doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și 60 de zile de muncă în folosul comunității.Roman a scăpat de acuzațiile de fals intelectual și uz de fals, întrucât până la finalul judecății pe fond, faptele s-au prescris.Atât inculpații, cât și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, care au instrumentat acest dosar, nu au fost de acord cu sentința instanței de fond și au atacat-o la Curtea de Apel Cluj.Opt luni în plus și 3 ani de supraveghereLa cel de-al 10-lea termen de judecată, instanța de apel a pronunțat sentința definitivă, prin care a admis apelul procurorilor cu privire la pedeapsa aplicată lui Cristian Roman. Totodată, judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina lui Cristian Roman din delapidare în formă continuată, în două infracțiuni de delapidare comise în concurs real de infracțiuni. Pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, Roman a fost condamnat la câte 2 ani de închisoare, pedeapsa rezultantă fiind mai mare decât cea primită la Bistrița, de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani.“În baza art. 421, alin. 1, pct. 2, lit. a, C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva sentinţei penale nr. 1 pronunţată la data de 08.01.2025 de Judecătoria Bistriţa, pe care o desfiinţează, în parte, în latura penală, cu privire la inculpatul R C-V şi pronunţând o nouă hotărâre în acest limite,Schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R C-V, din infracţiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale comise în perioada 02.10.2018 – 25.10.2018 în dauna părţii vătămate Primăria comunei Budacu de Jos), în două infracţiuni de delapidare prevăzute de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38, alin. 1, C. pen.Desfiinţează dispoziţia de condamnare a inculpatului R C-V la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.În temeiul art. 396 alin. 2, C. proc. pen. condamnă pe inculpatul R C-V,, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (comisă la data de 02.10.2018), prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal.În baza art. 67 alin. 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului R.C-V drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g, C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia/profesia de care s-a folosit pentru comiterea faptelor, respectiv cea de pădurar, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani.În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului R.C-V drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal cu titlul de pedeapsă accesorie.În temeiul art. 396 alin. 2, C. proc. pen. condamnă pe inculpatul R.C-V, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (comisă la data de 25.10.2018), prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal.În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului R.C-V drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g, C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia/profesia de care s-a folosit pentru comiterea faptelor, respectiv cea de pădurar, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani.În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal inculpatului R C-V drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal cu titlul de pedeapsă accesorie.În temeiul art. 38, alin. 1, C. pen., constată că infracţiunile deduse judecăţii au fost comise în condiţiile concursului real. În temeiul 39, alin. 1, lit. b, C. pen. contopeşte cele două pedepse de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta decizie, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare, sporită cu 8 luni închisoare, în final rezultând pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.În baza art. 45, alin. 3, lit. a, Cod penal rap la art. 67 rap la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, alin.3 Cod penal aplică alăturat pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia/profesia de care s-a folosit pentru comiterea faptelor, respectiv cea de pădurar, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani.În baza art. 45, alin. 3, lit. a şi alin. 5, Cod penal rap la art. 65 alin. 1 rap la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, Cod penal aplică alăturat pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia/profesia de care s-a folosit pentru comiterea faptelor, respectiv cea de pădurar.Menţine aplicarea prevederilor art. 91-96, C. pen. cu privire la inculpatul Roman Cristian-Vasile, cu excepţia duratei termenului de supraveghere care va fi majorată la 3 ani.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate dacă nu contravin prezentei decizii penale.În baza art. 421, alin. 1, pct. 1, lit. b, C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii R.C-V, Ş.I.S, M.A şi B.V împotriva sentinţei penale nr. 1/08.01.2025 a Judecătoriei Bistriţa.În temeiul art. 275, alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală obligă fiecare dintre apelanţii Roman Cristian-Vasile, Șoancă Ioan-Sorin, Moldovan Adrian şi Bor Valer la plata sumei de câte 2.000 de lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul urmând a rămâne în sarcina statului.Suma de câte 1044 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei fiecăruia dintre d-nii avocaţi C.H-M, C.F-G, E.A-M- N şi D.A, în calitate de apărători din oficiu ai inculpaţilor apelanţi. Definitivă”, se precizează în minuta Curții de Apel Cluj.Pentru un ban în plus în buzunarul propriuFaptele de care a fost acuzat pădurarul Cristian Roman s-au petrecut în octombrie 2018. Procurorii au arătat că pădurarul și-a însușit fără drept mai mulți metri cubi de lemn rotund rășinos pentru gater, care era deja exploatat din pădure și se afla depozitat în rampa primară Ivănelu din Budacu de Sus. Pentru a putea fi transportați buștenii, pădurarul ar fi întocmit avize false și, tot în fals ar fi operat în SUMAL.“În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul Roman Cristian, care în calitate de funcţionar public (pădurar în cadrul OS Dealu Negru) şi gestionar al partizii nr. 1217576 Ivănelu, la data de 02.10.2018 şi-a însuşit fără drept din gestiunea proprie material lemnos aflat în proprietatea comunei Budacu de Jos, situat în rampa primară Ivănelu de pe raza loc. Budacu de Sus, în cantitate de 13,63 mc de lemn rotund răşinos buştean pentru gater în valoare de 5.452 lei, pe care a remis-o inculpaţilor Moldovan Adrian şi Bor Valer, cauzând proprietarului o pagubă în valoare de 4.552 lei.Pentru a crea o aparenţă de legalitate transporturilor de lemn, pădurarul Roman Cristian a întocmit avizele de însoţire ale materialului lemnos cu seriile 8604499 şi 8604498, în cuprinsul cărora, cu ştiinţă, a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului legate de dimensiunile, cantitatea şi sortimentaţia materialului lemnos transportat, pe care le-a înmânat inculpaţilor Moldovan Adrian şi Bor Valer spre a fi prezentate în eventualitatea unui control, iar apoi le-a introdus în aplicaţia SUMAL pentru a crea o aparenţă de legalitate asupra transportului”, au arătat procurorii în actul de sesizare a instanței.Deși lemnul valora aproape 5.500 de lei, Bor și Moldovan i-au plătit pădurarului doar câte 450 de lei fiecare, pentru care au primit chitanță, cât să aibă justificare în cazul unui control. Însă spre ghinionul lor, când să plece din platforma primară cu materialul lemnos, au dat nas în nas cu polițiștii, care le-au solicitat să prezinte documentele de proveniență. Astfel, oamenii legii au constatat că în documente erau consemnate cantități mai mici decât în realitate, cum de altfel nu corespundea nici calitatea lemnului. Drept urmare au întocmit un dosar penal.Deși era cu sabia deasupra capului, trei săptămâni mai târziu, pădurarul Roman nu se astâmpără și întocmește un alt aviz de însoțire fals. De data aceasta, beneficiarul a fost inginerul silvic Ioan Sorin Șoancă. Acesta l-a contactat telefonic pe pădurarul Roman și l-a întrebat dacă nu îi poate vinde material lemnos sortimentație lemn de lucru rășinos pentru edificarea unei construcții. Cum pădurarul i-a răspuns afirmativ, cei doi s-au întâlnit în platforma primară de la Ivănelu.“Inculpatul Șoancă Ioan Sorin a început să își aleagă din stoc piesele de material lemnos care erau de o calitate superioară, optime pentru transformarea în cherestea, după care a început să le măsoare, dictând valorile inculpatului Roman Cristian Vasile.Inculpatul Roman Cristian Vasile a întocmit avizul însoțire primar seria AP nr. (…).10.2018, ocazie cu care a consemnat aspecte contrare adevărului precum că ar urma să fie transportată cantitatea de 3,0 m.c. material lemnos sortimentație lemn rășinos pentru construcții când, în realitate, urma a fi transportată cantitatea de 3,80 m.c. material lemnos sortimentație buștean rășinos pentru cherestea (sortimentație superioară, semnificativ mai valoroasă).După întocmire, pădurarul i-a înmânat inginerului avizul, care apoi a fost remis martorului (…) pentru a fi folosit în eventualitatea unui control pe linie silvică. În același timp, inginerul i-a achitat pădurarului suma de 450 lei reprezentând c/val cantității de material lemnos ce urma să fie expediată, potrivit chitanței (…)/25.10.2018”, s-a arătat în rechizitoriu.Lemnul astfel achiziţionat de inginerul silvic a fost transportat în depozitul unei firme de profil din localitate, fără să fie înregistrat însă în registrul de evidență al societății. După circa o săptămână de la acest moment, firma respectivă a fost controlată de polițiști, care au constatat au constatat că materialul lemnos nu figura în scripte, astfel că au dispus confiscarea și transportarea acestuia la sediul OS Dealu Negru.Șoanca a prezentat ulterior polițiștilor avizul de însoțire întocmit în fals de Roman, însă oamenii legii au constatat rapid diferențe majore între observațiile organelor de cercetare penală și aspectele consemnate în documentul arătat de inginerul silvic.Astfel, inginerul silvic ajunge și el inculpat în dosarul în care erau deja cercetați Roman, Bor și Moldovan.Au de plătit și daune materialePe lângă pedepsele aplicate, cei patru au de plătit și daune materiale, stabilite de Judecătoria Bistrița și menținute și de Curtea de Apel Cluj.Astfel, Roman și Moldovan trebuie să plătească în solidar Primăriei Budacu de Jos (care s-a constituit parte civilă în dosar) 2.674 de lei, cu titlul de daune materiale, reprezentând diferenţa dintre suma achitată de Moldovan Adrian şi valoarea reală a materialului lemnos.Roman în solidar cu Bor sunt obligați să plătească aceleiași părți civile de 1.070 de lei, cu titlul de daune materiale, aceasta fiind diferenţa dintre suma achitată de Bor şi valoarea reală a materialului lemnos.Totodată, Roman în solidar cu Șoancă trebuie să plătească Primăriei Budacu de Jos 1.070 de lei, cu titlul de daune materiale, reprezentând de asemenea diferenţa dintre suma achitată de inginerul silvic şi valoarea reală a materialului lemnos.În ceea ce privește cantitățile de lemn obținute ilegal de Bor, Moldovan și Șoanca, în total 17,43 mc, instanța a dispus confiscarea acestora, primii doi rămânând și fără atelajele hipo.Alți doi angajați ai OS Dealu Negru, condamnaţi pentru delapidareÎn luna mai anul acesta, alți doi angajați ai Ocolului Silvic Dealu Negru au fost condamnați, în luna mai anul acesta, de Curtea de Apel Cluj la pedepse cu suspendare, pentru delapidare, după ce Judecătoria Bistrița i-a achitat “din lipsă de probe”. Faptele au fost comise în 2019, în dauna comunei Cetate.Despre acesta caz citiți mai jos:Cum să furi din pădurea primăriei ca să-ți sporești averea proprie! Un inginer și-un pădurar de la OS Dealu Negru și un tăietor de lemne, judecați pentru delapidareIertați la Bistrița, nu și la Cluj! Inginerul și pădurarul de la OS Dealu Negru, dar și administratorul unei firme, acuzați de delapidare, condamnați de Curtea de Apel Cluj