·
M Mesagerul
Actualitate

Patru persoane au fost reținute, în dosarul de delapidare și evaziune fiscală

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz de încredere, evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.„În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, echipamente informatice, bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie, iar mai multe persoane au fost conduse la audieri.Față de patru persoane, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, aceștia urmând să fie prezentați procurorului de caz, în vederea dispunerii altor măsuri preventive”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea participațiilor penale.CITEȘTE ȘI:

La curent cu ultimele articole