·
M Mesagerul
Actualitate

Percheziții în Bistrița-Năsăud, Ilfov și București, într-un dosar de delapidare și evaziune fiscală! Prejudiciul este de circa 1,6 milioane lei

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, vizând activitatea a două societăți comerciale ale căror părți sociale ar fi fost transmise în mod fictiv. Activitățile s-au desfășurat în județele Bistrița-Năsăud, Ilfov și municipiul București, având ca scop descoperirea și ridicarea de documente, înscrisuri, sisteme informatice și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.„În cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere pentru persoane despre care există indicii că, în calitate de foști administratori, ar fi delapidat activele unor societăți comerciale, pe care le-ar fi adus astfel în stare de insolvență.De asemenea, acestea ar fi reținut sau încasat și nu ar fi plătit în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozitele și contribuțiile datorate bugetului de stat, iar, ulterior, ar fi cesionat fraudulos societățile către persoane interpuse, pentru a se sustrage sau a îngreuna urmărirea penală.Prejudiciul estimat până în acest moment este de aproximativ 1.600.000 de lei”, precizează sursa citată.Din primele date, mai arată anchetatorii, reiese că activitatea de cesionare fictivă ar fi fost una organizată, implicând persoane care ar fi oferit servicii dedicate de preluare a societăților cu probleme juridice sau datorii către terți și, sau către bugetul de stat.În cadrul perchezițiilor, polițiștii au desfășurat activități de urmărire penală, audierea persoanelor implicate, precum și ridicarea de bunuri și documente cu valoare probatorie.Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Bistrița-Năsăud, Ilfov, precum și al polițiștilor serviciilor de investigare a criminalității economice Ilfov și ale Poliției sectoarelor 2, 3, 5 și 6 din municipiul București.Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea participației penale și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.

La curent cu ultimele articole