·
M Mesagerul
Actualitate

Porți Deschise la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud! Ce evenimente vor avea loc

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit Corneliei Vlașin, șefa Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, pe 31 octombrie va fi sărbătorită Ziua Națională a Arhivelor, iar 10 noiembrie instituția împlinește 88 de ani de existență, astfel că au fost pregătite o serie de evenimente.„Deoarece în perioada următoare marcăm mai multe evenimente importante, începând de azi și până pe 31 octombrie, ne Deschidem Porțile, căci ne pregătim să întâmpinăm așa cum se cuvine Ziua Națională a Arhivelor (31 octombrie), să marcăm 88 de existența a Arhivelor în județul Bistrița-Năsăud (10 noiembrie), 150 de ani de la nașterea reginei Maria și 1 DECEMBRIE- Ziua Națională.Pentru fiecare eveniment am pregătit mini-expoziții, completate cu vederi și cărți poștale reprezentând Bistrița și un panel în care am expus manuale școlare vechi, căci nu i-am uitat nici pe cei mici, care sunt în ‘Săptămâna Altfel’.Așadar, Vă așteptăm cu drag la „Porți Deschise la Arhive” pentru a ne cunoaște mai bine!”, a notat Cornelia Vlașin, pe pagina sa de Facebook.

La curent cu ultimele articole