·
M Mesagerul
Actualitate

Primarul Ioan Turc: ”Aproape 1.000 de conturi și peste 100 de sesizări, în doar 10 zile de la lansarea aplicației CityHealth”

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
”Implementarea unui instrument digital pentru comunicarea cu cetăţenii se dovedeşte a fi de un real ajutor în identificarea şi rezolvarea problemelor cu care aceştia se confruntă. Iată că, în 10 zile de la lansarea aplicaţiei City Health, au fost create aproape 1000 de conturi şi au fost transmise peste 100 de sesizări, din care mai mult de jumătate au primit deja o soluţionare”, a declarat primarul Ioan Turc.Potrivit edilului, este doar un prim pas pe care administrația locală l-a făcut în vederea eficientizării sistemului de comunicare între administraţie şi cetăţeni, care are ca scop final îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor.”Toate sesizările sunt analizate zilnic şi vor fi cuprinse în planurile de intervenţie ale serviciilor operative din cadrul primăriei sau în documentaţiile tehnico-economice care vor fi elaborate în vederea derulării unor investiţii viitoare. În următoarea etapă vom consulta cetăţenii cu privire la câteva proiecte de impact major care urmează a se derula şi vom operaţionaliza bugetarea participativă astfel încât cetăţenii să poate depune propuneri de proiecte care vor fi finanţate din bugetul local”, mai spune primarul.Totodată, obiectivul principal al acestui demers este acela de a creşte exponenţial gradul de implicare a cetăţenilor în luarea deciziilor.

La curent cu ultimele articole