·
M Mesagerul
Actualitate

Proxenet din Reteag, reținut de polițiști! Era „peștele” unei tinere din Maramureș

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, un bărbat de 20 de ani, din Reteag, ar fi înlesnit și ar fi obținut foloase patrimoniale în urma practicării prostituției de către o tânără din Baia Mare, în comuna Uriu, cât și într-o locație din municipiul Baia Mare.La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, precum și un telefon mobil.„Bărbatul în cauză, cercetat pentru comiterea infracțiunii de proxenetism a fost reținut pentru 24 de ore.Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele”, a transmis sursa citată.

La curent cu ultimele articole