·
M Mesagerul
Actualitate

Radu Budeanu își extinde portofoliul Mediafax-Gândul-CanCan-ProSport prin achiziția grupului G4Media

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Acțiunile G4Media au fost preluate de Titluri Quality, companie deținută de Radu Budeanu, de la jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, care vor rămâne „implicați activ în noua structură”, potrivit anunțului oficial.Titluri Quality a comunicat că tranzacția reunește G4Media, Economedia, G4Food, Techrider și Pets&Cats, și susține formarea „celui mai mare conglomerat de presă digitală din România”. Portofoliul cumpărătorului include deja publicații precum Mediafax, Gândul, CanCan și ProSport.Comunicatul precizează că fondatorii G4Media rămân în proiect și că a fost semnat un Acord privind independența editorială, aplicabil tuturor publicațiilor din grup. Anterior, Titluri Quality a achiziționat brandul Mediafax și produsele sale media, tranzacție agreată la 8 ianuarie 2025.Radu Budeanu a încheiat în 2020 un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA în dosarul Hidroelectrica, fiind condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influență, după ce a recunoscut intermedierea mitei pentru Elena Udrea.În urmă cu 5 ani, G4Media îi acuzau pe Budeanu, Sebastian Ghiță și Dan Andronic de filaj.În februarie 2020, publicația G4Media publica un articol cu titlul „Atac grav la justiție și la presă. Magistrați și jurnaliști filați, interceptați și intimidați de serviciul secret paralel al unor inculpați de rang înalt din România”. Cei vizați erau Dan Andronic, Radu Budeanu și Sebastian Ghiță.„Doi magistrați și doi jurnaliști au fost urmăriți pas cu pas, filmați, înregistrați și intimidați de un veritabil serviciu secret paralel camuflat într-o divizie de paparazzi”, scria G4Media, după ce România TV a difuzat imagini cu Horațiu Radu, procuror adjunct interimar al Parchetului General, judecătorul Răzvan Păștilă și jurnaliștii Alex Costache (colaborator G4Media) și Cosmin Savu (PRO TV) în timp ce participau la un eveniment privat într-un restaurant din București.„Imaginile au fost preluate rapid de publicațiile Gândul, deținut de Radu Budeanu, cercetat de DNA, și de EVZ, deținut de Dan Andronic”, preciza G4Media.Radu Budeanu are 46 de ani și a fost jurnalist. Budeanu a intrat în presă în anul 1999 drept colaborator al ziarului de investigații „Ziua”. În anul 2004, el a fondat revista „Ciao!”, iar în 2006 a preluat cotidianul „Averea”. Un an mai târziu, a lansat tabloidul „CanCan”.Budeanu, patron al publicațiilor Cancan și Gândul, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în 2020 cu procurorii DNA, în dosarul Hidroelectrica.În acest dosar, era urmărit penal din 2015, fiind acuzat că a intermediat o mită de 5 milioane dolari primită de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea.„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani”, preciza atunci DNA.Sursa: HotNews.roCitește și:

La curent cu ultimele articole