Licitația pentru reabilitarea DJ 151, care urmează traseul Bistrița – Sigmir – Șintereag – Sânmihaiu de Câmpie – limita Mureș, a fost lansată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud la finalul lunii noiembrie 2023. Valoarea lucrărilor a fost estimată la 491 de milioane de lei, contractul incluzând nu doar execuția, ci și proiectarea.Cei 77 de kilometri de drum au fost împărțiți în 3 loturi. Lotul 1 merge de la limita cu județul Mureș până la ieșirea din comuna Sânmihaiu de Câmpie și are o lungime de 24,7 kilometri. Lotul 2 merge de la ieșirea comunei Sânmihaiu re Câmpie până în Șintereag și DN17 și are o lungime de 35,8 km. Lotul 3 merge din DN17, Șintereag până în Bistrița și are o lungime de 16,3 km.Rezultatul licitației a fost anunțat la finalul lunii februarie anul acesta, însă a fost contestat două săptămâni mai târziu, la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Câștigător a fost declarat constructorul Dimex 2000 Company.Printre contestatari s-au numărat Frasinul, care a solicitat anularea autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii, dar și Dimex 2000 Company, care a cerut respingerea contestației formulate de Frasinul și menținerea raportului procedurii.Contestații a făcut și Far Foundation SRL, care a solicitat de asemenea, anularea comunicării rezultatului procedurii, în cazul tuturor celor trei loturi. Contestatarii au cerut și reevaluarea ofertelor făcute de ei. ARL, care s-a asociat cu Îndemânarea Prodcom SRL, la această licitație, a contestat rezultatul pentru lotul 1.Contestatarii au acuzat CJ că a favorizat Dimex 2000 CompanyFirmele care au contestat rezultatele licitației s-au legat de tot ce au putut în încercarea de a anula rezultatul. Frasinul, de exemplu, a spus că ofertantul câștigător și anume Dimex 2000 Company nu a inclus în propunerea financiară toate costurile aferente activității de asistență tehnică:„Suma de 186.450 de lei cuprinsă de ofertant pentru activitatea de asistență tehnică nu este suficientă pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor impuse prin documentația de atribuire. Asocierea Frasinul SRL susține că ofertantul câștigător nu a justificat costurile cu cheltuielile conexe organizării de șantier prevăzute în propunerea financiară, respectiv costurile cu gestionarea deșeurilor rezultate din lucrare”, argumentează Frasinul.Consiliul Județean a susținut în fața CNSC că anularea procedurii în lipsa unor motive temeinice și obiective dovedite ar produce un efect injust față de ceilalți ofertanți care au acționat cu bună-credință, precum și un prejudiciu de ordin practic și economic asupra autorității contractante:„Autoritatea contractantă solicită respingerea cererii de anulare a procedurii de atribuire ca fiind nejustificată, nelegală și disproporționată, în contextul în care nu există niciun temei factual sau juridic care să susțină o astfel de măsură extremă”, a răspuns Consiliul Județean, la criticile formulate de FAR Foundation, care a precizat că nivelul de detaliu solicitat pentru justificarea anumitor costuri nu a fost specificat inițial și că „nu existau elemente clare în clarificări care să permită anticiparea deciziei de respingere”.Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a venit cu un răspuns abia în vară și admite contestațiile formulate de Far Foundation și asocierea Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj –Îndemânarea Prodcom și obligă Consiliul Județean să anuleze raportul procedurii de atribuire, în cazul celor 3 loturi.Ce a decis Curtea de Apel Cluj:„Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire din 20.02.2025 a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor depuse de Asocierea Far Foundation SRL – ROSTDORSTROY, pentru loturile 2 și 3 și Asocierea Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SRL – Îndemânarea Prodcom SRL, pentru loturile 1 și 2. Respinge ca nefondate cererile de intervenție formulate de Asocierii Dimex 2000 Company SRL – Explan SRL și Asocierea Frasinul SRL – Costin și Vlad Birou de proiectare SRL – Someș Top Grup SRL”, a fost decizia CNSC.În luna iulie, la o lună de când s-a pronunțat CNSC, cei implicați au contestat decizia CNSC din 23 iunie, la Curtea de Apel Cluj. Săptămâna trecută, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în acest dosar:„Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea ,,FAR FOUNDATION” S.R.L. în contradictoriu cu intimatul JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD și cu intervenientele ,,ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ” S.A., ,,FRASINUL” S.R.L. şi ,,DIMEX 2000 COMPANY” S.R.L., în ceea ce privește loturile 2 și 3 și, pe cale de consecință, admite cererile de intervenție formulate. Definitivă”.DJ 151 este cel mai lung drum județean, traversând 16 localități din Bistrița-Năsăud, până la limita cu județul Mureș: Sigmir-Blăjenii de Sus- Blăjenii de Jos- Șintereag – Șieu Odorhei – Coasta – Șirioara – Chiraleș – Lechința – Vermeș – Sângeorzu Nou – Sânmihaiu de Câmpie – Zoreni – Budești – Budești Fânațe – Țagu.Gurile rele spun că prima reabilitare, realizată în urmă cu aproape un deceniu, a fost de mântuială. Acum un deceniu, proiectul de reabilitare a drumului județean a ajuns pe mâinile Romstrade. Compania a reabilitat pentru aproape 80 de milioane de lei 77 de km de drum. Au fost reabilitate 32 de podețe și pus parapet pe aproape 10.000 de metri. S-au consolidat 561 de terasamente, s-a realizat un viaduct, s-au reparat 10 poduri și s-au refăcut marcajele rutiere.Primele probleme la acest drum au apărut prin 2019, la nici 7 ani de la inaugurarea drumului. Pe carosabil au apărut fisuri și gropi destul de mari în mai multe zone. Deși drumul era încă în garanție, se pare că Consiliul Județean nu a tras la răspundere constructorul și a preferat să înceapă demersurile pentru reabilitarea acestuia, cap-coadă.Problemele întâmpinate pe acest drum sunt prezentate și în caietul de sarcini al primei licitații pentru elaborarea documentației: îmbrăcăminte asfaltică îmbătrânită cu numeroase defecte și degradări „care duc la o utilizare în condiții total necorespunzătoare cerințelor de trafic actuale, la creșterea gradului de poluare și, nu în ultimul rând, la uzura accelerată a autovehiculelor participante”.