·
M Mesagerul
Actualitate

Scutul protector al centralei nucleare Cernobîl, distrus de o dronă! Funcția principală i-a fost afectată

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Agenția Internațională pentru Energie Atomică a transmis că o inspecție efectuată săptămâna trecută asupra structurii de izolare din oțel finalizată în 2019 a constatat că impactul dronei care a lovit în februarie a degradat structura.Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat într-un comunicat că „misiunea de inspecție a confirmat că (structura de protecție) și-a pierdut funcțiile principale de siguranță, inclusiv capacitatea de izolare, dar a constatat, de asemenea, că nu au existat daune permanente la structurile sale de susținere sau la sistemele de monitorizare”.Grossi a spus că reparațiile au fost deja efectuate, „dar refacerea completă este esențială pentru a preveni degradarea în continuare și pentru a asigura siguranța nucleară pe termen lung”.ONU a raportat pe 14 februarie că autoritățile ucrainene au anunțat că o dronă cu o încărcătură puternic explozivă a lovit centrala, provocând un incendiu și avariind învelișul de protecție din jurul reactorului numărul patru, distrus în dezastrul din 1986.Autoritățile afirmat au declarat că drona era rusă. Moscova a negat că ar fi atacat centrala.Nivelurile de radiații au rămas normale și stabile și nu au fost raportate scurgeri de radiații, a declarat ONU în februarie.Explozia de la Cernobîl din 1986 a provocat radiații în toată Europa și a determinat autoritățile sovietice să mobilizeze un număr mare de oameni și echipamente pentru a face față situației. Ultimul reactor funcțional al centralei a fost închis în 2000.Rusia a ocupat centrala și zona înconjurătoare timp de mai mult de o lună în primele săptămâni ale invaziei sale din februarie 2022 în Ucraina, în timp ce forțele sale au încercat inițial să avanseze spre capitala ucraineană Kiev.sursa: HotNews

La curent cu ultimele articole