·
M Mesagerul
Actualitate

Se apropie termenul limită pentru depunerea cererilor pentru obținerea tichetelor de energie! Care este ultima zi

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Cererile se pot depune online, în aplicație, sau la oficiile poștale și la primării. „Recomandăm depunerea cererilor cât mai repede, pentru a nu pierde sprijinul pentru plata facturilor din iulie august 2025.Informațiile pe care trebuie să le introduceți în cerere fac referire la datele de identificare ale solicitantului, respectiv ale membrilor familiei, iar, după caz, informații privind veniturile.Excepție fac beneficiarii de pensie din sistemul național de pensii, care nu trebuie să menționeze în cerere veniturile, deoarece aceste date sunt transmise de către Casa Națională de Pensii Publice.Codul POD al locului de consum pentru care se solicită sprijinul, precum și codul de client al contractului de energie electrică sunt, de asemenea, informații importante care se introduc în cerere. Aceste date se regăsesc pe factura emisă de către fiecare furnizor de energie electrică.Recomandăm o atenție deosebită în completarea corectă a solicitării cu informațiile menționate mai sus, astfel încât să nu fie invalidată cererea (de exemplu, utilizarea diacriticelor este necesară, întâi numele, apoi prenumele, CNP-ul format din 13 cifre etc.).Având în vedere aspectele precizate mai sus, completarea cererii nu creează dificultăți, iar corectitudinea datelor înscrise în solicitare conduce către obținerea facilă a sprijinului pentru plata facturilor de energie electrică.În acest context, încurajăm cetățenii să acceseze acest tip de ajutor, iar informații suplimentare și asistență privind procesul de solicitare și utilizare a tichetului de energie, se pot obține prin Callcenter ANPIS: 021.9309 sau e-mail: sprijinenergie@mmanpis.ro”, precizează sursa citată.

La curent cu ultimele articole