·
M Mesagerul
Actualitate

Ședință tensionată la PSD pentru întoarcerea la masa coaliției. Grindeanu: „Avem două aspecte esențiale de discutat”

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Sorin Grindeanu, președintele interimar, a declarat că va propune reluarea participării la ședințele coaliției, în vederea definitivării pachetului 2 de măsuri fiscale, asupra căruia Guvernul condus de Ilie Bolojan urmează să-și asume răspunderea în Parlament în această săptămână.Revenirea PSD la discuțiile din coaliție vine după o perioadă de boicot, generată de refuzul USR ca data de 7 august – ziua decesului lui Ion Iliescu – să fie declarată zi de doliu național. De atunci, întâlnirile coaliției au fost suspendate.Potrivit lui Grindeanu, dacă PSD va vota în favoarea întoarcerii la negocieri, luni seară ar putea fi convocată o ședință a coaliției, programată pentru ora 17:30.Liderul PSD a subliniat că există „două aspecte” care necesită clarificări înainte de promovarea noului pachet fiscal: măsurile fiscale propriu-zise și cele privind finanțarea proiectelor din programe precum Anghel Saligny și PNRR. „Avem în acest moment două chestiuni care sunt în discuție, care trebuie clarificate și discutate în această săptămână”, a precizat Grindeanu.Acesta a adăugat că, în ciuda absenței PSD de la întâlnirile formale ale coaliției, a avut dialoguri constante cu premierul Bolojan, inclusiv o discuție duminică seară, pe tema măsurilor ce urmează să fie incluse în pachetul doi. Grindeanu a insistat că va fi nevoie de mai multe runde de negocieri în perioada următoare, nu doar de o simplă ședință.Întrebat despre măsurile pe care nu a existat consens între partide până acum, șeful PSD a spus că, pe lângă clarificările de care are nevoie pentru măsurile fiscale și cele care vizează administrația, „e nevoie de un pachet de eliminare a privilegiilor”. El a susținut că neparticiparea PSD la ședințele coaliției nu a dus la amânarea asumării răspunderii pe al doilea pachet de măsuri, pentru că ar fi revenit dacă era vorba de asumarea unui pachet de eliminare a privilegiilor.În plus, Grindeanu spune că se așteaptă ca luni, la ședința coaliției să fie prezent și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: Astăzi, mă aștept să vină ministrul Nazare la coaliție. Dacă PSD va hotărî că da (n. red. că se întorc la masa discuțiilor). Mă aștept să fie dl ministru Nazare la coaliție să prezinte măsurile fiscale care vor face parte din pachetul doi. Să discutam în mare și despre rectificare (n. red. bugetară) și să vedem finanțarea investițiilor și dacă ne referim la obiective mari de investiții sau la cele mici. Liderul PSD a spus că a fost de acord cu noua formă a legii insolvenței, cu propunerile venite dinspre Ministerul Sănătății condus de social-democratul Alexandru Rogobete sau cu măsurile care țin de multinaționale.„Am anunțat și în urmă cu o săptămână, suntem în mare de acord cu tot pachetul de eliminare a privilegiilor, cu tot ceea ce conține acesta. Suntem de acord cu noua forma a legii insolvenței. Suntem de acord cu propunerile venite din partea ministrului nostru al Sănătății. (…) Inclusiv aceste lucruri, care țin de taxarea capitalului, lucrurile care țin de multinaționale, acele lucruri pe care noi le-am spus. De aceea ele trebuie sa găsească un numitor comun”, spune Grindeanu.Premierul Bolojan ar urma să meargă, miercuri sau joi, în Parlament pentru angajarea răspunderii pe pachetul al doilea de măsuri fiscale menit să reducă deficitul bugetar, potrivit surselor HotNews. Sursa: HotNews.roCitește și:

La curent cu ultimele articole