·
M Mesagerul
Actualitate

Situația cazurilor de CoVid-19 și a vaccinărilor, în Bistrița-Năsăud

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
În ultimele 24 de ore, 19 bistrițeni au fost depistați cu CoVid-19, după efectuarea a 90 de teste, iar un pacient a fost declarat vindecat. Incidența la nivel de județ este de 0,98/1000 de locuitori. Până acum, în județ au fost vaccinate 6.048 de persoane. La nivel național au fost înregistrate 1.825 cazuri noi de CoVid-19, 71 de pacienți au decedat, iar alți 997 sunt internați în ATI. Totodată, au fost procesate 12.200 de teste RT-PCR și 2.935 de teste rapide antigenice.Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 31.01.2021, este următoarea:• 8245 cazuri confirmate de CoVid-19;• 385 decese;• 7745 persoane externate (5471 externate vindecate/2274 externate);• 797 persoane în carantină;• 241 persoane izolate;• 94 teste efectuate, dintre care 60 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 26 teste rapide, restul la laboratoare private• 6558 doze vaccinuri aduse până în prezent, 6048 persoane vaccinate, dintre care 2460 persoane în etapa a doua.INCIDENȚA CAZURILOR DE COVID-19 PE UNITĂȚI ADMINISTRATIV-TERITORIALE, CALCULATĂ CU FOCARESITUAȚIA LA NIVEL NAȚIONAL:Până astăzi, 31 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 728.743 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).674.594 de pacienți au fost declarați vindecați.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.825 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 410 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.Până astăzi, 18.335 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.În intervalul 30.01.2021 (10:00) – 31.01.2021 (10:00) au fost raportate 71 de decese (33 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.763. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.443.737 de  teste RT-PCR și 118.111 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.200 de teste RT-PCR (6.417 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.783 la cerere) și 2.935 de teste rapide antigenice.Pe teritoriul României, 39.789 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.355 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.242 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 141 de persoane.

La curent cu ultimele articole