·
M Mesagerul
Actualitate

Stop joc: În doar o lună, celebritățile nu vor mai putea apărea în reclame la jocuri de noroc. Ce ne facem, de acum încolo?

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
După zeci de ani de bombardament publicitar, publicul dă semne că s-a săturat. Vara aceasta, în urma unor dezbateri aprinse, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în sfârșit, să se impună. Nu cumva au venit aceste măsuri prea târziu? Se mai poate vindeca România de dependența pe care o are față de jocurile de noroc?Pe 25 iunie 2025, CNA a adoptat Decizia nr. 573, publicată în Monitorul Oficial pe 8 iulie 2025. Modificarea impusă de CNA a apărut pe fondul presiunilor constante exercitate de numeroase figuri influente. Printre cele mai importante prevederi ale acestei decizii se află interdicția ca personalitățile publice și influencerii să mai promoveze jocurile de noroc: celebrități reclame jocuri de noroc celebrități reclame jocuri de noroc(art. 109, alin. 7) – „Este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau alte persoane, care, datorită notorietății în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri.” Mesajul fundației Salvați Copiii, care, prin campaniile lor publice, au atras atenția asupra impactului negativ pe care aceste reclame îl pot avea asupra minorilor și a tinerilor vulnerabili, a reprezentat „ultimul cui din cosciug” pentru CNA, grăbind decizia de a interzice folosirea vedetelor în promovarea jocurilor de noroc.Așadar, acest articol va intra în vigoare la 90 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că marile cazinouri au mai puțin de o lună până când nu se vor mai putea folosi de celebrități din online, termenul limită fiind luni, 6 octombrie 2025.Până atunci, se pare că brandurile din industrie trag cu dinții de această perioada de tranziție, pentru a scoate ultima fărâmă de vizibilitate pe care o pot atinge cu ajutorul vedetelor. celebrități reclame jocuri de noroc celebrități reclame jocuri de norocCel mai recent exemplu de celebritate care a ajuns să-și vândă imaginea, este cântărețul de manele Tzancă Uraganu, acuzat în repetate rânduri de violență domestică. Acesta a devenit imaginea campaniilor în online ale cazinoului Las Vegas, iar spoturile sale rulează intens pe social-media și pe pagina principală a website-ului.Dar haideți să nu ne pripim. În spatele industriei stă un aparat de promovare bine pus la punct: nu doar vedetele sunt folosite pentru a-i da legitimitate, ci o întreagă rețea de personaje politice, strategii și mesaje atent calibrate.În cazul Las Vegas, de pildă, fondatorul Mihăiță Doroftei – în prezent anchetat penal și având un mandat de arestare preventivă pe numele lui – a apărut, din 2023 până în prezent, în nenumărate advertoriale (articole cu scop publicitar), publicate în instituții de presă cu renume: ProTV, Antena3, Știripesurse, Ziarul Financiar, Adevărul, Gândul, Sport.ro, Capital sau Ziarul Profit. Puteți da click pe numele fiecăruia dintre aceste instituții de presă pentru a vedea cum au abordat subiectul.Unele din aceste materiale sunt trase la indigo și îl descriu pe Doroftei ca fiind un „om simplu”, „muncitor”, care a pornit de jos și a reușit să se ridice prin perseverență, indiferent de greutățile întâmpinate.Problema este evidentă, din moment ce un patron din industria jocurilor de noroc, fie el cu probleme penale sau nu, își poate promova imaginea chiar prin intermediul presei. În unul dintre aceste materiale plătite, caracterul publicitar este aproape insesizabil: o simplă mențiune discretă, pierdută în subsolul paginii, marcată sec cu termenul „advertorial”.Și atunci apare întrebarea: chiar dacă dispar vedetele din reclamele TV și online, ce ne facem cu celelalte modalități de promovare? Ce ne facem cu minorii care cresc cu imaginea păcănelelor, întipărită în stilul lor de viață de la vârste foarte fragede? Cu miile de oameni ajunși în pragul disperării după ce și-au jucat întreaga avere și care au ajuns să își ia propria viață? Cum facem să nu mai prezentăm dependența drept o poveste de succes, cosmetizând o realitate dureroasă?Înainte ca industria jocurilor de noroc să-i atragă pe influenceri și cântăreți, i-a atras pe politicieni. În noiembrie 2023, fostul premier Marcel Ciolacu împreună cu Alfred Simonis, s-au afișat public la avanpremiera filmului Miami Bici 2, la Cineplexx Băneasa. Filmul a beneficiat de o sponsorizare masivă din partea Superbet, compania sârbului Sacha Dragic. Ironia este că doar cu o lună înainte, pe 2 octombrie 2023, Ciolacu promitea „reforma jocurilor de noroc”.Poate că mesajul oficial al campaniei Superbet pentru primul film a rezonat cu politicienii noștri dragi: „Soarele, fetele frumoase, aventurile comice și suspansul tonic al combinațiilor haioase care fie te îmbogățesc, fie te bagă în belele destul de mari, sunt parte din succesul uriaș al filmului.” O descriere care, deloc întâmplător, pare să surprindă rețeta clasică a politicii românești.Un caz aparte este Selly (Andrei Șelaru), unul dintre cei mai influenți creatori de conținut din România, cu o audiență formată în mare parte din oameni tineri. În urmă cu patru ani, Șelaru avertiza faptul că jocurile de noroc duc adesea la suicid și că minorii sunt expuși agresiv la publicitate din partea cazinourilor. advertoriale jocuri de noroc advertoriale jocuri de norocAstăzi, însă, Selly este co-organizator al festivalului Beach Please, sponsorizat masiv de Superbet. Festivalul, frecventat de mii de adolescenți, a devenit astfel și o platformă de expunere pentru cel mai mare jucător de pe piața jocurilor de noroc din România.Doar în ultimii ani, au existat o serie de vedete care au cochetat cu industria. Lista ar putea constitui o întreagă lucrare de doctorat, iar Paginademedia.ro a realizat deja, în martie 2023, o analiză extinsă a fenomenului.Pe lângă Codin Maticiuc și Matei Dima (Bromania), care au legat brandul Superbet de succesul filmelor Miami Bici, și alte vedete și-au asociat imaginea cu această companie: Dan Capatos, Cătălin Moroșanu, Mihai Leu, Ilie Dumitrescu, Liviu Vârciu, Bogdan Stelea, Florin Răducioiu sau Elena Chiriac.Betano a încheiat un contract de peste două milioane de euro cu cântăreața Antonia.Tot asociați cu brandul Betano au apărut și Ciprian Marica, Ramona Olaru (de la Neatza cu Răzvan și Dani), Theo Rose, comediantul Dan Badea sau Iulian Adrian Cuza de la Noaptea Târziu. Compania a avut chiar și o producție online, Betano Night Show, prezentată de Olaru și Badea, unde invitații – Amna, Ana Baniciu, Bogdan Vlădău, Andrei Ciobanu și Anisia Gafton – au avut discuții „relaxate” despre pariuri.Efbet, casa de pariuri bulgărească, a preferat să o aducă în prim-plan pe Daniela Crudu, fostă asistentă TV și participantă la Asia Express.Get’s Bet a pariat pe Bianca Drăgușanu, împreună cu foștii fotbaliști Marius Lăcătuș și Gavrilă Balint.888casino a mizat pe distracția de dimineață, aducând la masa norocului umorul lui Dani Oțil și energia lui Răzvan Simion, într-un pariu matinal marca „Neatza”.Vlad Cazino l-a recrutat pe comediantul Cătălin Bordea, cunoscut ca și coprezentator la Xtra Night Show, câștigător la America Express și din numeroasele apariții la iUmor. Alături de el, campaniile celor de la Vlad Cazino i-au inclus și pe Florin Piersic Jr., Nelu Cortea sau rapperul Cabron (Alexandru Minculescu).Maxbet a investit în imaginea influencerului Dorian Popa, alături de vloggerul Alex Ghidush.Princess Cazino a promovat-o pe Ruby, într-o campanie promovată inclusiv prin advertoriale în Libertatea.Iar Player Casino l-a transformat pe Serghei Mizil în imagine centrală, mizând pe notorietatea sa de personaj monden controversat.Iar lista poate continua. Ceea ce am enumerat aici sunt doar câteva din exemplele apărute din 2020 până în prezent.Noua decizie CNA este, fără îndoială, un pas înainte. Va interzice exploatarea imaginii vedetelor pentru promovarea unei dependențe care continuă să ruineze vieți.Industria jocurilor de noroc are resurse financiare aproape nelimitate și știe să se reinventeze. Întrebarea reală nu este dacă vom mai vedea vedete în reclame, ci dacă societatea românească va găsi curajul să refuze banii industriei atunci când sunt vizați tinerii și cei vulnerabili.Până pe 6 octombrie a rămas mai puțin de o lună. Vom vedea dacă România va mai face pași către o „detoxifiere” a spațiului public, sau doar va schimba ambalajul aceleiași dependențe.Citește și:celebrități reclame jocuri de noroc celebrități reclame jocuri de norocadvertoriale jocuri de noroc advertoriale jocuri de noroc advertoriale jocuri de noroc

La curent cu ultimele articole