\
·
M Mesagerul
Actualitate

Strategie de avarie din cauza datoriilor uriașe! Betak SA a intrat în insolvență

A Scris de Administrator
Ca multe alte companii din țară, unele chiar de succes, firma bistrițeană Betak SA se confruntă cu o situație economică dificilă. Drept urmare a apelat la colacul de salvare al insolvenței și a depus o cerere în acest sens în urmă cu câteva zile, mai precis pe data de 9 decembrie, la Tribunalul Bistrița-Năsăud.“Societatea Betak SA a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă, întrucât nu mai poate face faţă datoriilor comerciale, insolvenţa fiind singura posibilitate în vederea găsirea unor soluţii pentru acoperirea datoriilor societăţii”, a reținut instanța din cererea depusă de societate.Totodată, conducerea Betak a arătat că văzând actele contabile ale societăţii a constatat că aceasta este în incapacitate de plată, datorii totale ajungând, la data depunerii cererii în instanță, la 62.502.639 lei.În fața instanței, societatea a susținut că are posibilităţi reale de continuare a activităţii economice având în vedere contractele de vânzare-cumpărare a produselor fabricate (bandă zincată, platbandă zincată, conductori zincaţi, electrozi de împământare, parapeţi metalici, etc.) aflate în derulare precum şi prin implementarea unor măsuri de reducere a costurilor.„În condiţiile în care datoriile acumulate către creditori vor fi eşalonate în baza unui plan de reorganizare debitoarea are posibilităţi reale de redresare economică prin restructurarea activităţii (sporirea veniturilor şi diminuarea cheltuielilor)”, se mai arată în documentul instanței.Un alt argument prezentat de Betak în instanță, în favoarea reorganizării sub protecţia legii, este faptul că în această perioadă este ferită de presiunile creditorilor deoarece, potrivit prevederilor legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra ei sau a bunurilor sale, astfel că niciun creditor nu o va mai putea acţiona în judecată pentru recuperarea creanţelor.Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei la cererea debitorului, astfel că a admis cererea Betak SA, aşa cum a fost formulată.“În consecinţă, raportat la împrejurarea că societatea debitoare se află în stare de insolvenţă iminentă, în baza dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) raportat la art. 71 şi art. 66 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic va admite prezenta cerere, astfel cum a fost formulată, urmând să fie deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei Societatea Betak SA şi desemnat administratorul judiciar provizoriu Consorţiul format din CITR Filiala Cluj SPRL şi CII Ioja Paula Sabina, în condiţiile art. 45 alin. 1 lit. d) din actul normativ arătat (la cererea creditorului şi debitorului), având în vedere că consorţiul şi-a depus oferta la dosar, membrii consorţiului sunt înscrişi ca şi practicieni în insolvenţă în Tabloul Uniunii Practicienilor în Insolvenţă din România, având şi asigurare de răspundere civilă profesională”, a precizat instanța în hotărârea pronunțată în data de 12 decembrie.De asemenea, judecătorul sindic a mai arătat că drept declarații de creanță se califică cererile creditorilor Unicredit Bank SA, Mantrans Impex SRL, şi IMP Romania Industrial CO SA.“În temeiul art. 99 din legea insolvenţei, dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, în condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (3) din legea insolvenţei.În baza prevederilor art. 76 din lege, dispune administratorului judiciar provizoriu comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei Bistrița, în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului.Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a  creanţelor la data de 27 ianuarie 2026.Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 17 februarie 2026.Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii, şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 14 martie 2026.În temeiul art. 100 alin. (1) lit. e din legea insolvenţei, administratorul judiciar va stabili şi va notifica părţile cu privire la data, locul şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor.În baza art. 53 alin. (1) din legea insolvenţei, administratorul judiciar va convoca adunarea generală a asociaţilor, în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii, pentru desemnarea administratorului special.Administratorul judiciar va întocmi şi depune la dosar rapoartele prevăzute de art. 58 alin. 1 lit. a şi b din lege, în termenele de 20 de zile şi, respectiv 40 de zile de la desemnarea sa, precum şi rapoartele lunare prevăzute de art. 59 alin. 1 şi 2.În temeiul art. 39 alin. 2 din legea insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar provizoriu. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.Termen administrativ de control pentru examinarea stadiului procedurii la data de 27 martie 2026”, a mai decis judecătorul sindic de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.Betak SA este unul dintre cei mai importanți producători din țară de parapete de protecție stradală și de structuri metalice diverse, precum și de conductori sub formă de bandă sau rotund, electrozi de împământare și alte componente ale instalaţiilor electrice care au rolul de a disipa în sol suprasarcinile electrice şi descărcările accidentale de tensiune, fulgerele şi trăsnetele.Compania are o vechime de 33 de ani, fiind înființată în anul 1992.Anul 2021 pare că a fost unul dintre cei mai rodnici pentru Betak, cel puțin din punct de vedere a profitului, cel mai mare înregistrat în ultimii 21 de ani. Astfel, anul respectiv a fost încheiat cu o cifră de afaceri de aproape 89,57 milioane lei, un profit net de peste 2,26 milioane lei, deși datoriile erau de peste 51,5 milioane lei. Numărul angajaților era de 224.Anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 102 milioane lei, un profit net de aproape 1,4 milioane lei, iar datorii totale au sărit de 64,64 milioane lei. Numărul angajaților a fost de 220.

La curent cu ultimele articole