Accident pe Transalpina! Doi motocicliști au ajuns la spital după un impact într-o curbă. A intervenit elicopterul SMURD

La locul producerii evenimentului a fost solicitat și un elicopter SMURD. Pentru acordarea primului ajutor, la fața locului a intervenit și o ambulanță SAJ. Din primele cercetări a reieșit că un cetățean maghiar, în vârstă de 35 de ani, aflat pe motocicletă, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă, intrând în impact cu o altă motocicletă, condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din județul Sibiu.În urma coliziunii, ambii motocicliști au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, ceea ce înseamnă că niciunul nu consumase alcool înainte de accident.Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...