ANAF începe emiterea deciziilor de impunere din oficiu pentru veniturile din 2021. Mii de contribuabili din toată țara ar putea primi notificări

Persoanele fizice care nu și-au declarat veniturile obținute în 2021 sau care au depus declarații fiscale considerate incomplete ori eronate de către ANAF riscă să intre în procedura de impunere din oficiu. Autoritățile fiscale au anunțat că încep emiterea deciziilor pentru acest an fiscal, iar ulterior verificările vor fi extinse și pentru veniturile realizate în 2022, 2023 și 2024.Specialiștii de la Blaj Law atrag atenția că procedura este una complexă și nu presupune automat că persoana vizată datorează sumele estimate de Fisc. În multe situații, contribuabilii au posibilitatea să își corecteze situația fiscală sau chiar să obțină anularea deciziei de impunere.





Campania de verificări vine într-un context în care administrația fiscală dispune de mult mai multe date decât în anii anteriori. Pe lângă informațiile existente în bazele proprii de date, ANAF primește constant informații prin schimburile automate dintre autoritățile fiscale din statele membre ale Uniunii Europene și din alte jurisdicții.Potrivit analizei realizate de Blaj Law, măsurile nu îi vizează doar pe cei care au omis complet depunerea Declarației unice (formularul 212), ci și pe contribuabilii pentru care inspectorii fiscali apreciază că există venituri nedeclarate, surse suplimentare de venit sau neconcordanțe între declarațiile depuse și informațiile aflate în posesia autorităților fiscale. În unele județe, inclusiv în Cluj, numărul persoanelor care ar putea intra în această procedură este estimat la câteva zeci de mii pentru un singur an fiscal.Impunerea din oficiu reprezintă mecanismul prin care ANAF stabilește obligațiile fiscale ale unei persoane atunci când aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile declarative.Totuși, Fiscul nu poate emite imediat o astfel de decizie. Codul de procedură fiscală obligă autoritatea să parcurgă mai întâi o etapă prealabilă: contribuabilul trebuie notificat că a depășit termenul legal pentru depunerea declarației, iar decizia de impunere poate fi emisă numai după expirarea termenului prevăzut de lege.


Există și o excepție: dacă între timp este începută o inspecție fiscală pentru aceleași obligații, procedura de impunere din oficiu nu mai este aplicabilă, fiind utilizate regulile specifice inspecției fiscale. Procedura este reglementată atât de Codul de procedură fiscală, cât și de Ordinul ANAF nr. 2862/2019. Prima categorie vizată este reprezentată de persoanele care aveau obligația legală de a depune Declarația unică și nu au făcut acest lucru în termenul prevăzut de lege. Pentru veniturile obținute în 2021, declarația trebuia depusă până la 25 mai 2022.Există însă și situații mai complicate. Chiar dacă declarația a fost depusă, ANAF poate considera că anumite venituri au fost omise, încadrate greșit sau declarate parțial. În astfel de cazuri trebuie analizat dacă autoritatea fiscală poate utiliza procedura impunerii din oficiu sau dacă este necesară o altă procedură prevăzută de legislația fiscală.Specialiștii subliniază că simpla existență a unor diferențe între datele ANAF și cele declarate de contribuabil nu înseamnă automat că procedura este legală. Fiecare situație trebuie analizată individual. Verificările pot viza aproape toate categoriile de venituri pentru care exista obligația depunerii Declarației unice.Printre acestea se numără:O atenție deosebită este acordată și veniturilor obținute în străinătate. În astfel de situații trebuie analizate atât rezidența fiscală a contribuabilului, cât și convențiile internaționale privind evitarea dublei impuneri și eventualele taxe deja achitate în statul în care au fost realizate veniturile.
Pot exista inclusiv cazuri în care persoane mutate de mai mulți ani în alt stat figurează încă în evidențele fiscale din România, iar obligațiile lor fiscale trebuie stabilite după reguli speciale privind rezidența fiscală.În situațiile în care o persoană nu a depus Declarația unică, ANAF nu stabilește automat obligațiile fiscale pe baza unor valori fixe. Legea permite Fiscului să estimeze baza de impozitare, folosind toate informațiile pe care le are la dispoziție. Totuși, această estimare trebuie să respecte anumite reguli și nu poate fi făcută arbitrar.Potrivit specialiștilor de la Blaj Law, inspectorii fiscali trebuie să își fundamenteze calculele pe probe și informații relevante, astfel încât suma stabilită să fie cât mai apropiată de situația reală a contribuabilului.Pentru a estima veniturile și obligațiile fiscale, ANAF poate lua în calcul o gamă largă de documente și informații. Printre acestea se numără declarațiile fiscale depuse în anii anteriori, deciziile de impunere emise pentru alte perioade, datele primite de la alte instituții, informațiile furnizate de autorități fiscale din străinătate, contractele de închiriere, normele de venit sau chiar situații similare întâlnite la contribuabili care desfășoară aceeași activitate.Chiar dacă legea oferă această libertate de apreciere, administrația fiscală este obligată să folosească toate datele relevante și să identifice elementele care reflectă cât mai fidel situația concretă a persoanei verificate. La finalul procedurii, inspectorii trebuie să întocmească un referat în care explică modul în care au ajuns la estimarea bazei de impozitare și la calculul impozitului datorat. Tocmai pentru că se bazează pe informațiile disponibile la momentul verificării, estimarea făcută de ANAF poate diferi de situația fiscală reală a contribuabilului. De aceea, avocații recomandă persoanelor care primesc notificări să își verifice cu atenție documentele și veniturile din perioada analizată.În multe cazuri este necesară verificarea modului în care au fost încadrate veniturile, existența unor cheltuieli deductibile sau a altor documente care pot modifica semnificativ obligațiile fiscale. Primul pas recomandat este verificarea propriei situații fiscale imediat după primirea notificării ANAF. Dacă persoana constată că avea obligația de a depune Declarația unică și nu a făcut acest lucru, legea permite conformarea voluntară înainte de finalizarea procedurii.În această situație, contribuabilul poate depune declarația chiar dacă procedura de impunere a fost deja începută. Dacă documentul ajunge la ANAF înainte de emiterea deciziei de impunere, administrația fiscală este obligată să oprească procedura și să elimine persoana din lista celor impuși din oficiu.Înainte de emiterea deciziei, Fiscul are obligația să verifice încă o dată dacă declarația nu a fost depusă între timp. Specialiștii avertizează însă că depunerea Declarației unice nu trebuie făcută în grabă doar pentru a evita emiterea unei decizii de impunere.Dacă ANAF a încadrat greșit natura unui venit sau a interpretat eronat anumite operațiuni, completarea declarației fără o analiză atentă poate însemna că persoana își asumă o situație fiscală care nu corespunde realității.Înainte de depunerea documentului este recomandată verificarea categoriei fiscale în care se încadrează venitul, modul de calcul al venitului net și existența eventualelor deduceri ori scutiri prevăzute de lege. Totodată, contribuabilii au posibilitatea să transmită clarificări și documente suplimentare către ANAF încă din această etapă a procedurii.Chiar și după emiterea unei decizii de impunere din oficiu, contribuabilul nu pierde toate posibilitățile de a-și clarifica situația fiscală. Codul de procedură fiscală oferă o soluție importantă pentru cei care recunosc că aveau obligația de declarare, dar consideră că estimarea făcută de ANAF nu reflectă realitatea.Potrivit analizei realizate de Blaj Law, persoana vizată poate depune Declarația unică în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere. În această situație, actul emis de ANAF este anulat, iar obligațiile fiscale vor fi stabilite pe baza datelor declarate de contribuabil, nu pe baza estimării făcute de administrația fiscală.Faptul că decizia de impunere este anulată nu înseamnă automat că persoana nu mai are nimic de plătit.În realitate, se elimină doar obligațiile stabilite prin estimarea făcută de Fisc. Dacă în urma depunerii Declarației unice rezultă că există impozite datorate, acestea vor trebui achitate potrivit situației fiscale reale a contribuabilului. Cu alte cuvinte, legea oferă posibilitatea înlocuirii unei estimări cu datele reale, dar nu șterge obligațiile fiscale existente. Depunerea cu întârziere a declarației fiscale nu elimină automat costurile generate de neachitarea la timp a obligațiilor fiscale.Conform legislației fiscale, pentru impozitele restante se calculează dobânzi și penalități de întârziere. În anumite situații, atunci când obligațiile sunt stabilite prin decizie de impunere, poate interveni și penalitatea de nedeclarare. Totuși, legea prevede și posibilitatea reducerii acestei penalități în anumite condiții, dacă obligațiile principale sunt stinse potrivit prevederilor legale.Din acest motiv, fiecare caz trebuie analizat separat, deoarece valoarea accesoriilor poate varia în funcție de momentul în care contribuabilul își îndeplinește obligațiile fiscale și de modul în care acestea au fost stabilite. Nu toate situațiile se rezolvă prin depunerea Declarației unice. Există cazuri în care contribuabilul consideră că decizia emisă de ANAF este nelegală și trebuie contestată.Contestația administrativă poate fi formulată atunci când persoana apreciază că nu avea obligația de declarare, că venitul identificat de ANAF nu este impozabil sau că procedura prevăzută de lege nu a fost respectată. De asemenea, pot exista situații în care administrația fiscală a încadrat greșit anumite sume sau a ignorat documente relevante privind rezidența fiscală ori impozitele deja achitate în străinătate. Avocații subliniază că nu există o soluție universală pentru toate persoanele care primesc o notificare sau o decizie de impunere.Primul pas este identificarea exactă a veniturilor pe care ANAF le consideră nedeclarate și verificarea documentelor care stau la baza concluziilor administrației fiscale. Ulterior, aceste informații trebuie comparate cu actele deținute de contribuabil, precum contracte, extrase de cont, facturi, documente justificative, rapoarte emise de brokeri, istoricul tranzacțiilor cu active digitale, documente privind împrumuturi sau transferuri bancare și, după caz, certificate de rezidență fiscală ori dovezi ale impozitelor plătite în alte state. Abia după această analiză se poate decide care este cea mai potrivită variantă: depunerea Declarației unice, transmiterea unor clarificări către ANAF sau contestarea actului administrativ fiscal.
Potrivit Blaj Law, asistența juridică încă din faza notificării poate preveni emiterea unei decizii de impunere sau poate contribui la corectarea situației fiscale înainte ca aceasta să genereze costuri suplimentare. Iar dacă actul fiscal a fost deja emis, contribuabilul poate solicita verificarea legalității procedurii și reprezentare atât în etapa administrativă, cât și în eventualele litigii din instanță privind suspendarea sau anularea deciziei.