Anchetă epidemiologică! Mai mulți micuți fotbaliști, printre care și trei de la U Cluj, intoxicați la un turneu de fotbal din Băile Felix

Antrenorii și părinții suspectează hrana servită la hotel (în ziua care se încheia copiii au serit aceleași feluri de mâncare, ciorbă tărănească și pulpe de pui cu cușcuș). Copiii cu simptome nu au făcut baie în piscina hotelului.„În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, mai mulți copii au acuzat probleme digestive (vărsături, scaune diareice, febră, dureri abdominale). Personalul medical aflat în permanență în cadrul celor două hoteluri a acordat tratament simptomatic, cu acordul părinților, toate intervențiile fiind consemnate în registrele medicale. Serviciul de ambulanță a fost solicitat de către părinții și antrenorii prezenți în locații, iar trei copii au fost transportați la UPU Bihor pentru tratament și stabilizare. Potrivit reprezentanților UPU Bihor, alți aproximativ 20 de copii și adulți cazați în cele două unități au prezentat simptome, însă părinții au refuzat deplasarea la spitalTotodată, SCT Felix subliniază că „în prezent, nu există un diagnostic confirmat, doar suspiciuni legate de o toxiinfecție alimentară, aflate în curs de analiză. Rezultatele investigațiilor de laborator vor fi comunicate de autorități. Specialiștii iau în considerare și posibilitatea unei cauze virale” a transmis compania SCT Felix, care gestionează hotelurile Mureș și Poienița, unde au fost cazați copiii.
Antrenorul grupei 2014 a Universității Cluj, Cristian Coroian, a precizat pentru iAMsport.ro că a avut trei copii cu simptome de toxiinfecție alimentară, dintre care unul a ajuns la spital„Am avut trei copii cu simptome de vomă și o senzație de moleșeală. Unul singur s-a dus la spital, dar a revenit în aceeași seară acasă. În momentul de față, toată lumea e bine. Joi ni s-a luat o probă de scaun de cei de la DSP. Acum, ei își vor face treaba și ne vor spune mai multe. Nu pot să acuz că a fost de la masă sau de la apă. S-a întâmplat la mai multe echipe, dar nu putem acuza pe nimeni de nimic. Mă bucur că sunt bine copiii mei și sper, într-un final, ca și restul copiilor să fie sănătoși” a declarat Coroian.Pâna la final, micuții au depășit problemele iar Grupa 2014 de la Universitatea Cluj se întoarce acasă cu trofeul de campioană de la Turism Felix Cup.Direcția de sănătate publică Bihor a demarat o anchetă epidemiologică pentru a afla cauzele îmbolnăvirilor.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...