Asfalt nou pe un drum din Cluj! Drumul spre „satul de piatră”, transformat radical de Consiliul Județean

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că lucrările au fost executate într-un ritm accelerat pentru a reduce disconfortul creat locuitorilor din cele două sate.„Mă bucur că lucrările au fost executate extrem de repede și, astfel, cetățenii celor două localități nu au avut parte de disconfortul care se creează, în mod inevitabil, în astfel de situații. Cea mai mare satisfacție este însă faptul că, prin aceste lucrări de asfaltare, am reușit să îmbunătățim considerabil condițiile de viață ale acestora”, a afirmat Alin Tișe.Deși asfaltarea a fost finalizată, proiectul nu este încă încheiat. În perioada următoare vor fi executate șanțurile pentru asigurarea scurgerii apelor, accesele la proprietăți, timpanele la podețe, precum și marcajele și semnalizarea rutieră, pentru finalizarea completă a investiției.Localitatea Chidea este cunoscută
drept „satul de piatră”, datorită peisajelor spectaculoase și
formațiunilor naturale care atrag tot mai mulți vizitatori în fiecare an. Amenajarea drumului și așternerea unui covor de asfalt perfect ar putea dezvolta turismul local.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...