Când vom avea metrou la Cluj-Napoca? Emil Boc recunoaște că vechiul calendar al metroului din Cluj nu mai este valabil: „Momentan nu este calendar”

În ceea ce privește stadiul efectiv al investiției, Boc susține că lucrările de proiectare continuă la toate stațiile aflate în această etapă și că ritmul este unul constant. „În acest moment suntem în faza de proiectare. Evident, când am graficul pe care antreprenorul trebuie să ni-l prezinte, îl voi putea aduce în fața dumneavoastră. De asemenea, analizăm contractul, astfel încât acesta să poată fi implementat. Când voi avea toate datele necesare, le voi prezenta”, a declarat acesta.Primarul a adăugat că în prezent se lucrează simultan la documentațiile pentru mai multe stații ale viitoarei magistrale. „Pot să vă spun că la toate cele 8-10 stații aflate acum în faza de proiectare se lucrează ritmic. Metroul nu este o lucrare care se poate face într-o lună, astfel încât să vă pot da termenul pe care l-ați solicitat”, a conchis Emil Boc.Declarațiile vin într-un moment în care proiectul metroului din Cluj este urmărit cu atenție de opinia publică, mai ales după ce finanțarea prin PNRR a fost restructurată, iar termenele asumate inițial au devenit imposibil de respectat. Potrivit primarului, noul calendar de implementare va fi făcut public numai după ce antreprenorul va transmite oficial graficul actualizat de execuție către beneficiar.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...