Cât de greu e să salvezi un pui de căprioară în Cluj! Povestea dramatică din spatele unei fapte bune: „Pur și simplu nu am putut pleca și să-l las acolo”

Primul apel al femeii a fost către Urgențele Facultății de Medicină Veterinară din Cluj, de unde ar fi fost îndrumată să contacteze o asociație specializată în animale sălbatice. Potrivit spuselor ei, i s-ar fi recomandat să lase puiul exact în locul accidentului și să anunțe cazul printr-o platformă dedicată, urmând ca o echipă să se deplaseze la fața locului atunci când va fi disponibilă.„Sincer, nu am putut face asta. Puiul abia se mai putea ridica pe picioare. Dacă îl lăsam pe marginea drumului, exista riscul să fie lovit de o altă mașină sau atacat de alte animale. Pur și simplu nu am putut pleca și să-l las acolo”, a explicat femeia.Ore în care nimeni nu a vrut să consulte animalul
A dus puiul la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, unde spune că a petrecut peste o oră căutând pe cineva care să accepte măcar să îl vadă. A vorbit, potrivit relatării sale, cu recepția, cu studenți și cu mai mulți medici. I s-ar fi transmis că, potrivit legislației actuale, instituția nu mai poate primi pui de căprioară și vulpi.„Acolo am petrecut mai bine de o oră încercând să găsesc pe cineva care măcar să îl consulte. Nimeni nu voia să mă ajute! Am vorbit cu recepția, cu studenți, cu medici, cu oricine trecea pe acolo. Mi s-a spus că, potrivit legislației actuale, nu mai pot primi pui de căprioară și vulpi, iar puiul deja stătea în mașină de mai bine de o oră”, a mai spus femeia.În cele din urmă, animalul a fost preluat pentru câteva ore. „Am insistat, pentru că nu aveam altă soluție și nu puteam abandona animalul. În cele din urmă, l-au preluat pentru câteva ore, după care mi l-au dat înapoi, fără să știu exact ce investigații i s-au făcut, cu o foaie de externare din care eu personal nu am înțeles prea multe și din nou fără soluții pentru pui. Mi s-a spus că trebuie tratat”, a precizat ea.A găsit un foster în Cluj-Napoca, după ce transportul la București ar fi fost prea greu de suportatFemeia a luat legătura și cu o asociație din București, care s-ar fi arătat dispusă să ajute, însă transportul până acolo ar fi fost considerat prea solicitant pentru starea animalului. În cele din urmă, ar fi fost găsit un foster temporar în Cluj-Napoca, unde puiul se află acum, în așteptarea preluării de către persoane specializate în recuperarea animalelor sălbatice.Potrivit femeii, cea mai mare problemă în acest moment este că puiul nu mănâncă, iar starea lui este monitorizată constant. Scopul, spune ea, este ca animalul să primească îngrijirile medicale necesare și, dacă starea lui o va permite, să fie reintrodus în habitatul natural.În declarația sa pentru ȘTIRI DE CLUJ, femeia spune că experiența prin care a trecut a determinat-o să se întrebe dacă legislația și procedurile actuale îi ajută cu adevărat pe cei care încearcă să salveze animale sălbatice rănite. Ea consideră că este nevoie de soluții mai clare și mai rapide pentru astfel de cazuri, mai ales atunci când fiecare minut poate face diferența între viață și moarte pentru animalul rănit.Femeia mai spune că a mai salvat, de-a lungul timpului, zeci de câini și pisici, dar că este prima dată când s-a confruntat cu blocajele legate de un animal sălbatic.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...