CFR Cluj a pierdut unul dintre veteranii lotului. Clubul s-a despărțit oficial de un jucător cu 4 titluri de campion

„Djokovic a plecat deja din oraş, spre Croaţia, spre casă. A înştiinţat clubul. Avea memoriu băgat dinainte şi a rupt contractul. Este o pierdere mare. Era căpitanul echipei, el cu Camora. Liderii echipei după retragerea lui Cipri Deac. Este o pierdere mare. Se dă un semnal negativ în vestiar. Clar!”, a spus Marius Şumudică.Jucătorul croat a jucat un rol deosebit de important la echipa din Gruia la titlurile din 2018, 2019, 2020 și 2021. Djokovic a evoluat prima dată pentru CFR Cluj în perioada 2013/2014, după care a revenit între 2017 și 2021. Croatul s-a întors pentru ultima dată în Gruia în 2024.Djokovic era unul dintre jucătorii de la CFR Cluj cu un salariu important. Croatul încasa aproximativ 20.000 de euro lunar.CFR Cluj pare într-un moment foarte complicat în acest moment și ar putea avea mari probleme în stagiunea 2026/2027. Ardelenii l-au pierdut deja pe Karlo Muhar, iar acum se despart și de Djokovic.
Șumudică ar putea avea mari probleme la alcătuirea unui prim 11 competitiv în perioada următoare. La mijlocul terenului, CFR Cluj a mai rămas doar cu jucători precum Fica, Păun, Bruno Costa, Perianu sau Barrios, ultimii fiind utilizați puțin, spre deloc.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...