CJ Cluj a terminat construcția noului pod din Pâglișa, ridicat pe același loc după demolarea structurii vechi, grav degradate

Calea de rulare a primit hidroizolație performantă, protecție suplimentară și două straturi de asfalt, iar marcajele rutiere au fost deja realizate. Constructorii au făcut și lucrări de amenajare a albiei, cu ziduri de dirijare pentru a proteja structura de eventualele viituri.Pe durata lucrărilor, circulația s-a desfășurat pe un pod provizoriu de 14,80 metri, montat în amonte, realizat din 30 de elemente prefabricate și parapete de beton, care a permis trafic pe ambele sensuri.Legătura este esențială pentru conectivitatea rutieră pe axa Cluj-Napoca – Dăbâca – Panticeu, folosită zilnic atât de localnici, cât și de traficul greu din zonă. Fără acest pod, oamenii din Pâglișa și satele învecinate ar fi rămas izolați de accesul rapid către orașele importante ale județului.Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat: „Mă bucur că, iată, am finalizat construirea celui de-al patrulea pod nou cu finanțare prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» după edificarea altor trei poduri cu finanțare din aceeași sursă, mai exact cele din localitățile Mănăstireni, Ciurila și Chiuiești. Podul din localitatea Pâglișa, comuna Dăbâca, este vital pentru siguranța și fluidizarea traficului în zonă. Acesta asigură conectivitatea rutieră pe axa Cluj-Napoca – Dăbâca – Panticeu, fiind esențial pentru tranzitul zilnic, tranzitul rutier greu și accesul facil al localnicilor către orașele importante ale județului.”
Investiția s-a ridicat la 10.296.587,22 lei, TVA inclus. Din această sumă, 8.572.583,56 lei au venit prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar diferența de 1.724.003,66 lei a fost acoperită din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...