·
M Mesagerul
Actualitate

Cluj: Doi copii blocați o oră în toaleta SMART din parcul Grigorescu. Pot fi adevărate capcane pentru cei care le folosesc

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Doi copii au rămas blocați în toaleta automatizată, montată în parcul de pe malul Someșului, din cartierul Grigorescu. Cei mici au stat în toaletă circa o oră, de la ora 18.00. Pompierii au venit după 30 - 40 de minute, iar scoaterea copiilor a mai durat 20 - 35 de minute, ne-a relatat un martor. ”A fost de coșmar pentru copii. Aveau puțin aer, se lua și curentul cât au fost acolo copiii.În plus, s-a pornit apa când pompierii au deschis trapa pentru a-i scoate. A fost ceva eroare la sistemul de deschidere a ușilor, care nu s-au mai deschis și copiii au rămas blocați. Aceste toalete nu au deschidere manuală, iar butonul de SOS nu funcționa.Pompierii au ajuns după 30 - 40 de minute, dar la rândul lor nu au putut deschide ușile. Cand s-a deschis trapa din acoperiș s-a pornit și apa, noroc ca nu s-a pornit înainte să inunde toaleta cu copiii înauntru. Unul din copii era cu bunicul în parc, el a sunat la 112. Se opreau luminile și ventilația din cauza avariei, spațiul era mic, și era un miros extrem de greu, fiind puțin aer”, ne-a relatat Cristina, martor la incident. Copiii blocați au tras o sperietură teribilă. Aceștia au între 10 - 11 ani și au folosit această toaletă pentru că este singura din parc.Pompierii clujeni nu au semnalat public acest caz grav. Știri de Cluj a solicitat informații și vom reveni cu ele când le vom avea.Aceste toalete automatizate, care se spală singure, costă 50.000 de euro bucata. Clujul a cumpărat 4 și acum Emil Boc mai cumpără patru. Se pare că nimeni nu s-a gândit că aceste toalete automatizate pot deveni adevărate capcane pentru cei care le folosesc. 

La curent cu ultimele articole