Consiliul Județean Cluj vine cu 10 milioane de euro pentru parcările Trenului Metropolitan. Unde vor fi construite cele 12 Park&Ride din jurul Clujului

Potrivit acordului de asociere, Consiliul Județean acoperă cheltuielile neeligibile generate de construirea parcărilor auto în sistem „Park&Ride”. Acestea vor fi amplasate în vecinătatea stațiilor feroviare din Bonțida, Răscruci, Jucu, Câmpenești, Apahida, Dezmir, Baciu, Suceag, Rădaia, Mera, Nădășel și Gârbău.Valoarea totală a acestor investiții se ridică la circa 46.731.886 de lei fără TVA. Finanțarea urmează să fie asigurată atât din bugetul propriu al Consiliului Județean, prin alocări multianuale, cât și din alte surse, inclusiv fonduri europene.Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că este vorba despre un proiect strategic nu doar pentru zona metropolitană, ci pentru tot județul.„Este un proiect de o importanță strategică nu doar pentru zona metropolitană a Clujului ci pentru întreg județul, un proiect prioritar pe care îl susținem cu toată convingerea. Vom contribui cu circa 10 milioane de euro, pentru materializarea acestei investiții ce are drept scop fluidizarea traficului, o mobilitate mai mare a clujenilor care fac naveta între Cluj-Napoca și localitățile limitrofe, dar și reducerea substanțială a timpului parcurs în trafic”, a declarat Alin Tișe.
Trenul metropolitan va circula pe infrastructura feroviară publică deja existentă, pe traseul Bonțida – Cluj-Napoca – Gârbău, în lungime de 48,8 kilometri.Documentația elaborată până acum prevede o flotă de aproximativ nouă trenuri, fiecare cu o capacitate de 420 de locuri. Garniturile vor funcționa exclusiv electric, cu o viteză maximă de 150 km/h și o frecvență de 30 de minute.Estimările arată că numărul total al călătorilor transportați va ajunge la aproximativ 7.600 de persoane pe zi în 2030 și la circa 9.500 de persoane pe zi în 2050 — un volum care ar scoate zilnic mii de mașini de pe drumurile dinspre Florești, Apahida sau Baciu, arterele cele mai sufocate din zona metropolitană.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...