Conturile blocate instant și bunurile sechestrate! ANAF schimbă regulile: Verificările documentare devin coșmar pentru firme și administratori

Verificarea documentară este o procedură rapidă, care se finalizează cu decizia de impunere, spre deosebire de controlul Antifraudă, unde sunt întocmite procese verbale și există timp pentru probe.„Mai nou, odată cu decizia de impunere se emit și decizii de instituire a măsurilor asigurătorii, ceea ce înseamnă că ești dator la ANAF și conturile sunt blocate din prima secundă”, explică avocata Luisiana Dobrinescu, Partener la Dobrinescu Dobrev SCA, potrivit profit.ro.Măsurile asigurătorii constau în sechestru și poprire executorie, menite să conserve disponibilitățile contribuabililor în eventualitatea unei executări iminente. Potrivit Codului de procedură fiscală, acestea trebuie emise doar în cazuri excepționale, când există pericol ca patrimoniul să fie ascuns, risipit sau înstrăinat.„Practic, nu trebuie emisă o măsură asigurătorie imediat ce apare decizia de impunere. Ea se aplică doar dacă inspectorul observă că bunurile sunt deja vândute sau împrumutate”, adaugă Dobrinescu.
Totuși, printre motivele invocate de ANAF pentru sechestru și poprire se numără și lipsa sumelor în conturi, ceea ce ar putea transforma aproape orice companie într-un candidat pentru aceste măsuri, explică avocata.Principala dificultate pentru contribuabil este lipsa timpului pentru a-și exercita dreptul la apărare.„În cadrul verificării documentare, nu există timp să furnizezi explicații detaliate sau să administrezi probe. Ești dator imediat, fără să poți discuta cu inspectorii sau să pregătești un dosar complet. În același timp, conturile sunt blocate și bunurile sechestrate fără răgaz între impunere și executare”, precizează Dobrinescu.Deciziile de măsuri asigurătorii devin executorii imediat, iar banii blocați ajung la ANAF odată ce expiră termenul de plată al deciziei de impunere – termen care poate fi mai mic de 30 de zile. În această situație, chiar dacă contribuabilul depune contestație, executarea se face înainte ca instanța să poată judeca cazul, iar contestația rămâne fără efect.În ultimele două luni, ANAF a emis măsuri asigurătorii nu doar pentru sumele stabilite prin verificări, ci și pentru amenzi. Odată cu implementarea Pachetului 2 fiscal, vom vedea probabil amenzi între 40.000 și 300.000 de lei, care vor fi acoperite automat de sechestre și popriri.Avocata Luisiana Dobrinescu avertizează că, din primăvară, este posibilă și atragerea automată a răspunderii solidare a asociatului și administratorului, fără a fi nevoie de demonstrarea unei rele-credințe.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...