Cum funcționa rețeaua care frauda Bacalaureatul din 2023: subiecte fotografiate, rezolvate pe loc, dictate candidaților pe bani

Mecanismul descris de procurori ar fi fost următorul: unii candidați ar fi filmat subiectele chiar în sălile de examen și le-ar fi transmis, imediat după începerea probelor, prin mijloace de comunicare la distanță — în momentul în care subiectele aveau încă caracter nepublic. Acestea ar fi fost rezolvate rapid de alte persoane din rețea, iar rezultatele ar fi fost transmise unor „dictatori” care le-ar fi comunicat candidaților aflați în sală, prin dispozitive electronice cu cască disimulată.„Sumele de bani obținute de la candidații promovați erau împărțite între toți cei implicați, în funcție de rolul fiecăruia în acest angrenaj”, precizează procurorii, potrivit informațiilor transmise vineri.Vineri, după obținerea autorizațiilor de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Alba, au făcut percheziții domiciliare în 47 de locații: 31 în Alba, 10 în Cluj, 3 în Bihor, 2 în Arad și una în Sibiu. Este vorba despre domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială, potrivit procurorilor.Ancheta este în curs, iar cei cinci suspecți reținuți beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței. ȘTIRI DE CLUJ va reveni cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...