Debitul Dunării se menține la 1.300 m3/s. Situația rămâne una critică. Cât timp ar mai putea dura criza energetică

Ministerul Energiei a anunțat, în repetate rânduri, că Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2 de la Cernavodă, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro.Totodată, Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră ridicată, de aproximativ 4.000 MW, care să permită importuri de energie electrică.După închiderea celor două unități de la Cernavodă, România importă în timp real peste 1.000 MW de energie electrică, în condițiile în care consumul depășește 5.000 MW. Criza energetică din România s-ar putea extinde până la începutul lunii septembrie. Cantitățile de precipitații sunt minime în toată Europa, iar debitul Dunării are șanse mici să crească în perioada următoare.
Premierul Ilie Bolojan a făcut un apel la responsabilitate în plină criză energetică și a cerut românilor să facă economie: „Am făcut tot ce a fost posibil să ne asigurăm că importurile în România în această perioadă le putem derula din toate sursele posibile și fac un apel încă o dată către cetățeni, către companii, către autorități publice să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul”, a declarat Ilie Bolojan.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...