Deputatul clujean Remus Lăpușan felicită performanța învățământului clujean: „Clujul confirmă valoarea educației”

„Cu medii generale de 9,51, respectiv 9,50, și cu o promovabilitate de 100%, aceste rezultate confirmă încă o dată valoarea școlii clujene și nivelul ridicat al educației din județul nostru”, a transmis deputatul Remus Lăpușan. Parlamentarul a adresat felicitări elevilor celor două licee, cadrelor didactice, conducerilor unităților de învățământ și părinților, subliniind că performanța este rezultatul muncii și al perseverenței tuturor celor implicați în procesul educațional.Totodată, Remus Lăpușan i-a felicitat pe toți absolvenții care au susținut examenul de Bacalaureat în acest an și a evidențiat rolul esențial al educației în dezvoltarea României.„Educația este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face în viitorul României. Prin educație construim comunități puternice, oferim șanse reale tinerilor și pregătim generațiile care vor contribui la dezvoltarea țării”, a transmis deputatul clujean.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...