Doi medici, trimiși în judecată după ce ar fi implantat pacienților stimulatoare luate de la cadavre. Peste 200 de fapte vizate. Unul lua și mită

Conform rechizitoriului, primul inculpat, medic primar într-un spital din Iași, este acuzat că, în perioada aprilie 2018 – mai 2022, ar fi implantat unui număr de 185 de pacienți dispozitive medicale de tip stimulatoare cardiace și defibrilatoare care erau destinate unei singure utilizări. Procurorii susțin că aceste dispozitive proveneau fie de la persoane decedate, fiind extrase ulterior, fie aveau o sursă de proveniență necunoscută.Pe lângă cele 185 de acte materiale de abuz în serviciu, medicul este trimis în judecată și pentru infracțiunea de luare de mită.În același dosar a fost trimis în judecată și un medic cardiolog dintr-un spital din Brașov.Potrivit procurorilor, acesta i-ar fi furnizat de 24 de ori primului inculpat echipamente medicale de unică folosință care, potrivit rechizitoriului, aveau proveniență necunoscută, erau nesterilizate sau aveau termenul de valabilitate expirat.
Anchetatorii susțin că aceste dispozitive au fost puse la dispoziția medicului din Iași în vederea implantării lor unor pacienți.Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Iași, instanța competentă să judece cauza în primă instanță.Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.Potrivit comunicatului transmis de Parchetul General, dosarul vizează fapte care, în opinia procurorilor, au afectat dreptul constituțional la sănătate și dreptul pacienților de a beneficia de un consimțământ informat în privința actului medical. Instanța va analiza probele administrate în cursul urmăririi penale și va decide asupra vinovăției sau nevinovăției celor doi medici.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...