·
M Mesagerul
Actualitate

Drum important din Cluj, modernizat complet! Un tronson de peste 5 kilometri a fost asfaltat

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Vești bune pentru șoferii din zona metropolitană a Clujului! Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe tronsonul dintre Săliștea Veche și Berindu, parte din drumul județean DJ 105T Popești – Corușu – Săliștea Nouă – Săliștea Veche – Berindu.Lucrările fac parte dintr-un amplu program de întreținere a DJ 105T, care se desfășoară pe o lungime totală de 17,34 kilometri, între pozițiile kilometrice 2+130 și 19+470. 











Tronsonul cuprins între Săliștea Veche și Berindu, aflat între kilometrii 14+447 și 19+470, a fost asfaltat, trecând astfel de la categoria drumurilor de piatră sau pământ la cea a drumurilor asfaltate.Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că investiția are un rol important pentru conectarea localităților din nordul zonei metropolitane cu municipiul Cluj-Napoca și cu rețeaua națională de drumuri.„Prin transformarea acestui sector de drum într-o mini-centură ocolitoare care deservește Zona Metropolitană de nord a Clujului, se direcționează fluxul auto departe de nodurile urbane critice de la intrarea în Cluj-Napoca, asigurând, totodată, legătura directă între Cluj-Napoca și drumul național DN 1F pentru transportul spre județele Sălaj și Satu Mare”, a transmis Alin Tișe. Pentru asfaltarea tronsonului Săliștea Veche – Berindu au fost executate mai multe tipuri de lucrări, printre care:


Lucrările nu sunt însă finalizate în totalitate. Pentru încheierea intervențiilor sunt necesare realizarea și completarea acostamentelor, curățarea și desfundarea șanțurilor, rigolelor și podețelor, precum și refacerea timpanelor la podețe și a camerelor de cădere. De asemenea, urmează să fie realizate marcajele și semnalizarea rutieră.

La curent cu ultimele articole